Covid: Directorul OMS s-a declarat îngrijorat din cauza situaţiei epidemiologice din China

​Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este îngrijorată din cauza creşterii bruşte a numărului de cazuri de Covid-19 în China şi susţine Guvernul de la Beijing în eforturile sale de vaccinare a persoanelor din grupele de mare risc, a anunţat miercuri directorul general al acestei agenţii din cadrul ONU, potrivit Reuters și Agerpres.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMSFoto: Fabrice COFFRINI/ AFP/Profimedia Images

În perioada recentă, numărul infectărilor a crescut considerabil în ţara care deţine a doua economie a lumii, iar prognozele sugerează că China ar putea să se confrunte cu o explozie a cazurilor de Covid-19 şi cu peste 1 milion de decese asociate acestei boli anul viitor.

„OMS este foarte îngrijorată din cauza situaţiei aflate în plină evoluţie în China, cu relatări tot mai multe despre forme grave ale bolii”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa reporterilor.

Potrivit lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS are nevoie de mai multe informaţii detaliate despre numărul cazurilor severe de boală, numărul spitalizărilor şi al internărilor în secţii de terapie intensivă pentru a realiza o analiză cuprinzătoare a situaţiei epidemiologice din China.

Declaraţia directorului OMS a fost făcută în aceeaşi zi în care Guvernul Germaniei a confirmat că a trimis prima tranşă de vaccinuri Pfizer-BioNTech în China, pentru a fi administrate expatriaţilor germani care locuiesc în această ţară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *