Credeam că o să fie un moment mai banal, dar nu a fost deloc aşa – Capital

Simona Halep trece printr-una din cele mai frumoase perioade ale vieţii sale. Sportiva s-a logodit cu iubitul ei, Toni Iuruc, după cum a aflat întreaga presă joi.

“Impactul a fost mare, am fost emoționată”

Vineri, Halep s-a întâlnit la reşedinţa sa cu mai mulţi jurnalişti şi le-a povestit acestora şi despre acest minunat eveniment şi despre planurile de viitor.

“E foarte frumos (inelul de logodnă – n.red.) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine.

Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte, foarte frumos din viața mea”, a declarat Simona, potrivit realitateasportiva.net.

Simona şi Toni Iuruc nu au stabilit încă data nunţii

În urmă cu ceva timp, Simona Halep spunea că are de gând să devină mamă abia după ce va mai cuceri un titlu de Grand Slam.

“Sunt fericită, am o viață frumoasă, dau totul pe teren pentru că mai vreau să joc câțiva ani. Ne gândim, vorbim, dar nu este nimic stabilit momentan (despre planurile de nuntă – n.red.).

Așa am zis? (râde, despre copil – n.red.). Îmi doresc, așa să fie! După ce voi mai lua un Grand Slam, da, fac și un copil”, a mai spus Simona.

“Acum câțiva ani aș fi fost foarte stresată să vorbesc cu presa”

Campioana noastră a postat şi un mesaj pe Facebook după întâlnirea cu jurnaliştii.

“Acum câțiva ani aș fi fost foarte stresată să vorbesc cu presa, dar astăzi m-am simțit relaxată și bucuroasă că pot să împărtășeșc cu voi gândurile mele.

Vă mulțumesc pentru toate urările primite și pentru această relație construită de-a lungul anilor!”

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *