Cum a prezentat Messi o replică a trofeului Cupei Mondiale, în cea mai admirată fotografie de pe internet

Căpitanul Argentinei a sărbătorit câștigarea Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar cu o replică a trofeului, pe care doi suporteri din La Plata au adus-o pe stadion. Printr-un concurs de circumstanțe, trofeul fals a ajuns pe gazon, iar Messi l-a confundat cu cel original.

Lionel Messi a castigat Cupa Mondiala 2022Foto: Bagu Blanco/Pressinphoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Messi și trofeul fals, în cea mai apreciată poză de pe rețelele de socializare

Imaginea cu Messi și trofeul a intrat în istorie, ca cea mai apreciată de pe Instagram, cu peste 74 de milioane de like-uri, scrie Clarin.com.

Paula și Manuel, doi suporteri argentinieni din La Plata, au adus cu ei replica trofeului la marea finală de pe stadionul Lusail din Qatar.

După ultimul penalti și bucuria dezlănțuită în tribune, cei doi au scos trofeul și au început să sărbătorească marea victorie a Argentinei. Văzând o rudă a mijlocașului argentinian Leandro Paredes, aceștia i-au înmânat cupa pentru a primi un autograf al acestuia.

Ajuns pe teren, trofeul fals a circulat în paralel cu cel original, cele două fiind aproape identice, iar de aici până ca replica să ajungă la căpitanul Lionel Messi a fost doar un pas.

Cei doi, care și-au recunoscut obiectul în fotografiile apărute ulterior pe internet, au surprins la final o discuție între Di Maria și Messi, în care primul îl avertiza pe Leo că a prezentat un trofeu fals.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *