Cum alegi cea mai bună maşină de găurit

Maşina de găurit sau faimoasa bormaşina este una dintre cele mai folosite ustensile în gospodărie. Există multe opţiuni de maşini de găurit pe piaţă, astfel că este aproape imposibil să nu găseşti un model potrivit nevoilor tale. De la bormaşini mici, portabile, uşor de manevrat, la maşini de găurit super performante, puternice, care permit utilizarea pentru lucrări complexe, care depăşesc sfera unei gospodarii obişnuite.

Atunci când porneşti în căutarea unei maşini de găurit care să ofere performanţele de care ai tu nevoie,  va trebui să ţii cont de câteva detalii tehnice. Cel mai des utilizat model de maşină de găurit, la treburile de zi cu zi din gospodărie, este maşina de găurit cu design tip pistol. Astăzi, maşina de găurit este destul de versatilă având întrebuinţări multiple cum ar fi înșurubarea, tăierea cu disc, frezarea sau şlefuirea, cu ajutorul unor accesorii care pot fi montate pe orice model suficient de puternic.

Dacă eşti în căutarea unei maşini de găurit, indiferent dacă este pentru munca zilnică sau pentru reparaţii prin gospodărie, trebuie să o alegi cu grijă pentru a fi perfectă pentru nevoile tale şi de aceea ţine cont de câteva detalii importante.

Puterea

Maşinile de găurit tip pistol folosite inclusiv de cei care nu au prea multă experienţă în această zonă au motoare universale, care se alimentează atât cu curent electric alternativ cât şi cu curent electric continuu. Cu un astfel de motor se poate face trecerea rapidă de la alimentarea de la priză la cea pe baterii. 

Pe scurt, atunci când cauţi o maşină de găurit pe care să o foloseşti la treburi simple prin casă, aceasta ar trebui să aibă o putere între 500 şi 900 W şi un cuplu între 15 şi 35 Nm. Cu o maşină de găurit ce îndeplineşte aceste caracteristici de putere vei putea găuri materiale dure precum zidăria sau aliaje metalice. Ţine cont de faptul că o putere şi un cuplu mai mari necesită cunoştinţe şi experienţa de lucru cu un astfel de echipament, dar de regulă maşinile mai puternice nu se utilizează în zona casnică.

Turaţia

Turaţia sau numărul de rotaţii pe minut al maşinii de găurit este foarte important. Atunci când intenţionezi să foloseşti maşina de găurit cu precădere pe materiale moi şi pentru găuri cu diametru redus, este importantă turaţia maximă. Pentru metal, zidărie şi găuri mari, turaţia minimă este relevantă deoarece garantează că se poate lucra în condiţii optime şi sigure.

Alimentarea

Maşinile de găurit pot fi alimentate atât cu curent electric la priză, prin acumulator sau ambele. Decide-te asupra tipului de alimentare tinand cont de necesităţile tale.  Bormaşina care se alimentează la priză este soluţia cea mai ieftină, doar că în acest caz cablul limitează libertatea de mişcare în timpul utilizării. Cu toate acestea, la capitolul performanțe aceste bormaşini sunt suficient de bune pentru a executa sarcini dificile. Cei mai mulţi însă se orientează către maşini de găurit alimentate cu acumulatori. Libertatea de mişcare nu mai este limitată şi se pot efectua inclusiv lucrări în zone mai greu accesibile. Maşinile de găurit cu puteri mai reduse folosesc motoare şi acumulatori cu o tensiune de 6 V, însă modelele performante ating 24 – 36 V. 

Greutatea

Pentru a fi practice, uşor de manevrat şi a evita orice problemă în timpul utilizării, maşinile de găurit folosite în gospodărie au o greutate redusă. Cele mai bune opţiuni sunt maşinile de găurit care au o greutate între un kilogram şi trei kilograme, acestea din urmă în cazul celor performante şi cu baterii de mare capacitate. Cu toate că modelele mai grele înseamnă şi motoare mai mari şi mai puternice, precum şi acumulatori cu autonomie mai lungă, ia în calcul că pe perioade mai mari de timp de utilizare devine complicat şi obositor pentru o persoană fără experienţă în domeniu să manevreze acest tip de echipament.

Manevrabilitatea constă în uşurinţă de folosire a maşinii de găurit şi este un punct cheie al acestui echipament.  Caută o maşină pe care poţi să o manevrezi uşor, şi, dacă se poate, care are un mâner auxiliar. Acesta oferă o priză mai bună şi o stabilitate îmbunătăţită. De asemenea, poţi să ai un control mai bun asupra unghiului de găurire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *