O bucată din banda de circulaţie numărul unu a autostrăzii Sebeş-Turda s-a rupt, în urma unei alunecări de teren masive, deplasând parapetul metalic şi gardul de protecţie de pe marginea drumului. Alunecarea de teren produsă la autostrada aflată încă în garanţie a avut loc în apropiere de Alba Iulia, iar circulaţia este închisă pentru 30 de zile începând de la 1 februarie.

Autostrada este închisă, începând de miercuri dimineaţă, timp de 30 de zile, pe sensul de deplasare Sebeş – Turda, de pe autostrada A10, pe sectorul cuprins între km 15+760 – 16+800.

Traficul rutier a fost deviat astfel: ieşirea de pe autostradă se va realiza prin nodul rutier Alba Iulia Nord, prin breteaua 3, către sensul giratoriu de pe DN 1, km 386+140, din care se va realiza şi revenirea pe autostrada A10, prin utilizarea bretelei de acces 4.

CNAIR a transmis că „lucrările necesare vor fi efectuate de constructor din fonduri propii, acestea fiind în perioada de garanţie”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@news20.ro.