Cum cureți singur podeaua mașinii – 3 pași esențiali

Dacă ai copii, călătorești des alături de alți pasageri sau pur și simplu îți folosești mașina pentru deplasări zilnice, probabil știi timpul pentru a ajunge cu ea la spălătorie nu este niciodată suficient. Oricât de multă grijă ai avea, podeaua mașinii tale se murdărește mai repede decât ți-ai dori, iar mâna unui specialist în curățenia auto nu e întotdeauna aproape? Înseamnă că sfaturile de mai jos îți vor prinde tare bine, pentru că am strâns pentru tine pașii esențiali pe care trebuie să îi parcurgi atunci când vrei să îți cureți singur mașina la interior. Iată cum poți face asta.

1. Aspiră 

Imediat după ce ai strâns posibilele ambalaje alimentare pe care le-ai uitat pe podeaua mașinii, te poți apuca de aspirat întreg interiorul acesteia, insistând pe podea, acolo unde se strânge cel mai mult praf. Dacă utilizezi covorașe auto dedicate, ești ceva mai norocos, pentru că marginile acestora vor fi protejat suficient de bine mocheta originală a mașinii, așa că nu vei avea foarte mult de lucru. Dacă, însă, ai ales un set de covorașe universal, s-ar putea ca timpul de curățenie să ți se prelungească puțin. Noi am aflat câteva criterii esențiale pentru alegerea covorașelor auto, pe care ți le recomandăm și ție:

  • optează pentru un material de calitate al acestora
  • alege un set dedicat modelului de mașină pe care îl conduci

Nu uita să introduci capătul aspiratorului și sub pedale, acolo unde se strânge cea mai mare murdărie. 

2. Înarmează-te cu o soluție de curățat 

Dacă nu ai la îndemână un produs dedicat mochetei auto, e bine să știi că și o soluție clasică de curățat covoare își va face treaba cu prisosință. Ba chiar și detergentul de vase sau cel de rufe îți va lăsa covorașele auto și mocheta curate și frumos parfumate. Va trebui să alegi „arma” ta preferată dintre acestea și să mai iei ca ajutor de nădejde și o perie tare. Imediat după ce ai diluat detergentul preferat într-o cantitate moderată de apă, ia spuma de la suprafața acesteia și pune-o pe mochetă și pe covorașe. Las-o să acționeze câteva minute, apoi insistă asupra zonelor care necesită acest lucru cu peria. Nu e nevoie să clătești după această operațiune, ci doar să lași mașina să se aerisească, iar covorașele să se usuce natural, pe o suprafață plană, nicidecum pe un gard, care le-ar modifica forma.

3. Scoate petele

Dacă este cazul, elimină petele cu o formulă magică, dar la îndemâna tuturor. Într-un vas, toarnă apă fierbinte în care să diluezi câteva picături de detergent de vase și puțin oțet alb. Toarnă amestecul pe o lavetă și insistă asupra zonelor pătate. Dacă murdăria persistă, repetă acțiunea, modificând și concentrația soluției – cu cât petele sunt mai serioase sau mai vechi, cu atât mai mult detergent de vase și oțet va trebui să folosești, împreună cu apa fierbinte. 

Totuși, nu toate petele au acest amestec ca inamic. Poate ar fi bine să știi că:

  • petele de cafea ies cu apă rece, simplă
  • petele de vomă ies cu bicarbonat de sodiu
  • petele de cerneală sau pastă de pix ies cu fixativ de păr sau sare
  • petele de grăsime ies cu diluant
  • petele profunde ies cu peroxid de hidrogen amestecat cu pastă de dinți
  • alte pete pot ieși cu spray de geamuri

Imediat după ce totul s-a uscat, poți monta la loc covorașele auto, iar mașina ta va fi gata de călătorii frumos parfumate. Sperăm că sfaturile noastre de mai sus te vor ajuta nu doar să economisești bani prin reducerea drumurilor la spălătoria auto, dar te vor și motiva să îți păstrezi mașina mereu curată, reducând astfel riscurile de a dezvolta o alergie din cauza prafului din habitaclul ei. Drumuri bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *