Cum îți pregătești copilul de școală? Top 3 sfaturi pentru părinți

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Poză de Oleksandr P pe Pexles.com

Începerea școlii este un moment important în viața fiecărui copil, dar și o provocare pentru părinți. Este esențial să fii cât de implicat poți în perioada următoare pentru a-l ghida și a-l ajuta să obțină rezultate bune la școală și să acumuleze informații care să-i fie de folos pe viitor, în carieră.

În articolul de azi vom discuta despre trei aspecte cu care îl poți ajuta pe copilul tău în semestrul care urmează. 

Iată 3 sfaturi esențiale pentru a-l pregăti pe cel mic pentru școală:

1. Alege rechizitele în mod inteligent

Unul dintre primele lucruri la care trebuie să te gândești ca părinte este alegerea rechizitelor. Acestea au un rol important în întreaga activitate școlară pe care o va desfășura micuțul tău și trebuie să-i asigure un parcurs lin.

În primul rând, asigură-te că achiziționezi produse de calitate, durabile și sigure pentru copilul tău. Ghiozdanul, de exemplu, ar trebui să fie ergonomic, cu bretele ajustabile și pernițe pentru a proteja spatele copilului.

Dacă ergonomia și confortul sunt prioritare, găsești aici ghiozdane de calitate cu diverse modele, pe care copilul tău le va purta cu plăcere.

De asemenea, un sfat bun ar fi să-l implici în alegerea tuturor obiectelor școlare. Îi poți permite să aleagă culorile sau modelele caietelor, pixurilor sau altor rechizite, având grijă însă să rămâi în limitele necesarului și să eviți cheltuielile inutile.

Cu toate acestea, nu uita că rechizitele trebuie să fie atractive pentru copil, dar practice pentru activitățile școlare pentru a face învățarea mai plăcută și mai eficientă.

2. Ajută-l să-și formeze un program bine organizat

Un program bine organizat este esențial pentru succesul școlar al copilului tău. Chiar înainte de începerea școlii, este util să îi stabilești o rutină zilnică în care să incluzi ora de trezire, timpul dedicat temelor, activitățile extrașcolare și timpul liber destinat distracției.

Este important ca cel mic să se obișnuiască să aloce un timp zilnic pentru teme și studiu deoarece trebuie să conștientizeze importanța implicării lui în aceste activități. În funcție de vârstă, acest interval poate varia, dar consistența este cheia.

Implică-l în planificarea programului său zilnic, explicându-i cum să prioritizeze sarcinile importante și să-și gestioneze timpul eficient. Odată ce își formează obiceiuri organizatorice, va deveni mai responsabil și mai autonom, lucruri esențiale pentru succesul său pe termen lung.

 3. Creează un mediu propice învățării

Un alt aspect esențial pentru a-l pregăti pe cel mic de școală este crearea unui mediu adecvat pentru învățare acasă. Este elementar să-l înveți să delimiteze spațiul de studiat de cel de joacă sau de cel de odihnă deoarece astfel se va putea concentra mai bine pe fiecare activitate în parte.

Asigură-te că are un spațiu dedicat studiului, liniștit, bine iluminat și fără distrageri. Acest spațiu ar trebui să fie echipat cu toate rechizitele necesare, astfel încât copilul să nu fie nevoit să se ridice constant pentru a căuta lucruri.

Un mediu de învățare bine organizat va stimula concentrarea și creativitatea copilului tău, ajutându-l să își dezvolte abilitățile academice într-un mod eficient și plăcut.

Este esențial să fii alături de cel mic la începutul școlii. Ține cont de sfaturile de mai sus și ajută-l să devină un adult model!

spot_img