Cum s-a văzut pandemia prin ochii unui antreprenor din zona producției de bere artizanală. INTERVIU cu Laurențiu Bănescu, fondator Zăganu – Esential

Banking-ul reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) ceva mai mult decât celebrele credite și depozite sau o relație bazată pe încasarea unui salariu. #DreptulLaBanking este un demers care ar trebui să ușureze comunicarea dintre bancă și client, iar relația să fie una de parteneriat. Într-o serie de articole, vom încerca să aflăm cum se vede banking-ul din postura antreprenorului român, după o perioadă marcată de pandemie.
  • Citiți și primele materiale din cadrul seriei aici și aici
În materialul de astăzi, discutăm cu cei de la Zăganu, “o microberărie românească, născută în 2013 din dorința a 2 tineri antreprenori entuziaști de a crea un brand românesc autentic de la zero”.

Pe scurt:

  • Într-adevăr, incepand cu 2020 trăim vremuri interesante, unice. Producția de bere artizanală a fost afectată semnificativ de pandemie, prin închiderea unui segment de piață binecunoscut – HorReCa, acesta având o pondere foarte mare în vânzările de bere artizanală.
  • Suntem însă optimiști că 2021 va marca o revenire la normalitate. Deja până acum, anul 2021 a fost unul bun, pe trend crescător, mai ales odată cu deschiderea în primăvară a barurilor la interior, reapariția timidă a evenimentelor mici, redeschiderea teraselor, și credem că asta arată faptul că lumea vrea înapoi la normalitate.
  • Noi vrem să privim băncile ca pe niște parteneri, care sunt la drum împreună cu noi, să ne ajute, să ne susțină cu instrumente pentru investiții, pentru creșterea cifrei de afaceri.
  • Contăm în continuare pe bănci ca un partener menit să finanțeze investițiile noastre și capitalul circulant, deja în 2021 am accesat două măsuri de tip IMM invest prin intermediul lor.

1. Descrieți-ne pe scurt care este business-ul dvs. și cum ați ajuns să aveți o afacere în acest domeniu.

Zăganu este o microberărie românească, independentă, născuta in 2013, din dorința a 2 tineri antreprenori entuziaști de a crea un brand românesc autentic de la zero. În același timp, ne-am dorit să pornim un proces de pionierat, de revitalizare a unei industrii pe cale de dispariție la acea dată, în România – cea a berilor artizanale, independente, produse după rețete proprii.

2. Lucrurile se schimbă rapid, iar un business trebuie să se adapteze constant realităților cotidiene sau situațiilor neprevăzute. Anul 2020 a fost un moment în care lucrurile s-au schimbat brusc, multe modele de business nu mai erau relevante în piață, iar singurele soluții erau fie adaptarea sau falimentul. Cum a fost pentru business-ul dvs. perioada de pandemie și cum vedeți viitorul post pandemic?

Într-adevăr, începând cu 2020 trăim vremuri interesante, unice. Producția de bere artizanală a fost afectată semnificativ de pandemie, prin închiderea unui segment de piață binecunoscut – HorReCa, acesta având o pondere foarte mare în vânzările de bere artizanală.

Noi la Zăganu am reușit pâna acum să trecem peste efectele pandemiei crescând și dezvoltând vânzările în retailul modern, promovând vânzările online pe site-ul nostru www.bere-zăganu.ro dar și pe alte site-uri partenere. În mediul online ne-am bucurat de susținerea arătată de consumatori producătorilor mici, iar echipa Zăganu le mulțumește tuturor pe această cale pentru susținerea business-urilor mici, independente, românești.

3. Nu avem cum să nu discutăm despre economia românească și cum se simte ea la firul ierbii. Până la urmă, antreprenorii sunt cei care observă cel mai bine semnalele economice. Așadar, cum arată economia în acest moment? Suntem pe o zonă stabilă, pe ușoară creștere sau suntem pe un trend descendent, cu perspective nu foarte pozitive?

Era de așteptat ca cifra de afaceri să fie afectată și să scadă față de anul precedent, iar această scădere s-a văzut și în profitul anual, bineînțeles. Suntem însă optimiști că 2021 va marca o revenire la normalitate. Deja până acum, anul 2021 a fost unul bun, pe trend crescător, mai ales odată cu deschiderea în primăvară a barurilor la interior, reapariția timidă a evenimentelor mici, redeschiderea teraselor, și credem că asta arată faptul că lumea vrea înapoi la normalitate.

Suntem deci optimiști, și sperăm ca, 2022 să fie anul revigorării economice în general, și mai ales sectorului nostru, cel al berilor artizanale.

4. Întotdeauna băncile au jucat un rol important în dezvoltarea unui business.

4. Cum te-a ajutat sistemul bancar in 2020?

Noi vrem să privim băncile ca pe niște parteneri, care sunt la drum împreună cu noi, să ne ajute, să ne susțină cu instrumente pentru investiții, pentru creșterea cifrei de afaceri. În 2020 pot spune că băncile cu care colaboram au fost alături de noi, ne-au susținut cu măsuri mici, dar importante, precum amânarea unor rate, reeșalonarea unor credite și așa mai departe. E foarte important să ai un partener care să fie în aceeași “barcă” cu tine în business și la bine și la rău.

5. Care credeți că va fi relația dvs. pe viitor cu sistemul bancar?

Contăm în continuare pe bănci ca un partener menit să finanțeze investițiile noastre și capitalul circulant, deja în 2021 am accesat două măsuri de tip IMM invest prin intermediul lor și sperăm să continuăm și mai departe.

6. Ce înseamnă pentru dvs. #DreptulLaBanking?

Parteneriat, finanțare, dezvoltarea business-ului.

Articol susținut de #DreptulLaBanking

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *