De ce nu și-a asumat Predoiu, în Guvern, un prag valoric pentru abuzul în serviciu și a așteptat votul din Senat ca să facă o propunere

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Pragul valoric pentru abuzul în serviciu, prevăzut într-o decizie a Curții Constituționale, nu a fost introdus în proiectul de lege privind modificarea codului penal, inițiat de Ministerul Justiției și adoptat de guvern, chiar dacă în avizul Consiliului Legislativ era făcută această observație.

Cătălin Predoiu, Nicolae Ciucă și Lucian BodeFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Potrivit legii, în cazul de neacceptare a observațiilor sau propunerilor Consiliului Legislativ, acest lucru trebuie motivat fie în cuprinsul actului de prezentare a proiectului, fie într-o notă însoțitoare. În expunerea de motive, nu este nicio referire la la pragul valoric invocat de CCR, deși decizia în care se făcea acestă mențiune este invocată referitor la alte aspecte.

Ministerul Justiției susține, într-un răspuns pentru HotNews.ro, că a existat însă o notă însoțitoare în care s-a explicat că nu s-a optat pentru instituirea unui prag valoric deoarece s-a apreciat că nu este nici oportun, nici necesar.

„Prin adresa MJ s-a răspuns în sensul că „introducerea unor astfel de precizări nu a fost apreciată ca fiind oportună și necesară, soluțiile din forma supusă avizului Consiliului Legislativ fiind agreate inclusiv în cadrul grupului de lucru interinstituțional organizat la nivelul Ministerului Justiției, la care au fost invitate următoarele instituții: Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism)”, arată Ministerul Justiției, în răspunsul pentru HotNews.ro, fără a pune însă la dispoziție nota solicitată.

Mai mult, susțin reprezentanții MJ, față de considerentele exprese ale CCR, „era limpede că decizia asupra pragului va reveni Parlamentului”.

Evident că decizia aparținea parlamentului conform legii, însă acest lucru nu împiedica Ministerul Justiției să facă o propunere (n.a.).

Propunerea MJ, „în urma dezbaterilor care au urmat votului din Senat”

După ce Senatul a votat un prag de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro, de la care putem vorbi de infracțiunea de abuz în serviciu, Ministerul Justiției a făcut totuși o propunere – 9.000 de lei.

Cum s-a ajuns la această sumă? „În urma dezbaterilor care au urmat votului din Senat asupra pragului la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art.297 din Codul penal, Ministerul Justiției a formulat propunere de prag de 9.000 de lei, raportându-se la un număr de aproximativ 2 salarii medii pe economia națională”, a răspuns Ministerul Justiției pentru HotNews.ro.

Sursa citată mai menționează că „nicio decizie a CCR și niciun aviz al Comisiei de la Veneția nu face referire la un anumit prag valoric, de asemenea, nici în procesul de avizare inter – ministerială și nici în punctul de vedere exprimat de CSM, nu au fost formulate propuneri privind un astfel de prag”.

Predoiu a propus, Ciucă și Bode au tăcut

Amendamentul privind pragul valoric de 50.000 de euro de la care putem vorbi despre infracțiunea de abuz în serviciu a fost propus și asumat chiar de Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, într-o ședință în cerc restrâns a Coaliției, care a avut loc duminică seară, au declarat pentru HotNews.ro surse din partid.

La aceasta au participat și Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Lucian Bode, Robert Cazanciuc ți Marian Neacșu.

Potrivit surselor Hotnews.ro, variantele de plafon vehiculate ar fi fost chiar mai mari de 50.000 de euro, iar Ciucă și Bode nu au avut nimic de comentat.

După decizia din Coaliție, amendamentul cu pricina a ajuns la Senat. Președintele Comisiei Juridice de la Senat, Cristian Niculescu Țăgârlas, a declarat joi pentru HotNews.ro că acesta a ajuns pe mail la parlament, însă nu a mai spus de la cine.

„În urma deciziei politice de duminică seară din Coaliție ni s-au pus la dispoziție amendamentele care trebuiau să fie însușite, conform regulamentului, de către senatori. S-a luat decizia ca membrii Comisiei Juridice din Coaliție PSD, PNL și UDMR să-și însușească amendamentele. Textele mi-au fost comunicate luni și le-am transmis membrilor comisiei și le-am acordat un termen de studiu pentru marți dimineața când le-am discutat și le-am supus votului”, a spus Țăgârlaș, joi, după votul din Senat.

Surse HotNews.ro susțin însă că amendamentul a ajuns la senatori direct pe stick de la Ministerul Justiției.

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, ar fi transmis către grupul parlamentar al PNL directiva ca amendamentele să fie trecute cu votul PNL.

Senatul a adoptat joi un proiect de modificare a Codului penal prin care se instituie un prag valoric pentru abuzul și neglijența în serviciu. Mai exact, dacă prejudiciul este mai mic de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro, atunci nu mai vorbim de infracțiune. Este ceea ce prevedea OUG 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă, numai că atunci pragul era de 200.000 de lei.

Opoziția și mai mulți lideri ai PNL, între care Raluca Turcan, Dan Motreanu și Rareș Bogdan, au criticat vehement decizia.

Ulterior, Ministerul Justiției a anunțat că propune un prag valoric de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au anunțat că susțin această variantă.

spot_img