De ce seismul care a lovit Turcia şi Siria a fost atât de devastator

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Seismul violent care a lovit luni sudul Turciei şi Siria vecină a fost unul devastator din cauza mai multor factori: momentul producerii, locaţia sa, o falie relativ calmă timp de două secole şi clădiri prost construite, relatează agenția France-Presse, citată de Agerpres.

Cutremur in TurciaFoto: Aziz Aslan / AFP / Profimedia

Potrivit celui mai recent bilanț, cel puțin 3.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în seismul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit în timpul nopţii, la ora locală 04:17, sudul Turciei şi nordul Siriei, fiind urmat de un nou seism puternic, cu magnitudinea 7,5, în aceeaşi regiune, în jurul orei 13:25.

Un bilanţ provocat mai ales de puterea seismului, fără precedent în Turcia după un cutremur produs în 1939, şi care a survenit într-o regiune foarte populată.

Pământul s-a cutremurat la ora 04:17 şi toţi cei care dormeau au fost „prinşi sub dărâmături când casele lor s-au prăbuşit”, a declarat Roger Musson, cercetător la British Geological Survey.

În plus, construcţia caselor „nu prea corespundea unei zone cu risc de cutremure majore”, a explicat Musson, autor al unei cărţi consacrate cutremurelor. Ceea ce s-ar putea explica prin faptul că falia seismică, unde se aflau aceste locuinţe, a fost relativ calmă în trecut.

„Aproape repetarea” seismului produs în urmă cu două secole

Turcia este situată în una dintre principalele zone seismice ale globului. În 1999, un cutremur s-a produs de-a lungul faliei din Anatolia de Nord, în regiunea nordică Düzce, provocând moartea a peste 17.000 de persoane.

Luni, pământul s-a cutremurat de cealaltă parte a ţării, în apropiere de graniţa cu Siria, de-a lungul faliei Anatoliei de Est.

Pe această falie nu s-au mai produs cutremure cu magnitudinea de 7 de mai bine de două secole, ceea ce ar fi putut determina populaţia „să neglijeze importanţa periculozităţii sale”, a mai spus Musson. O durată care înseamnă, de asemenea, că „o cantitate mare de energie s-a putut acumula” de-a lungul faliei. Supoziţie susţinută, potrivit cercetătorului, de apariţia unei replici puternice după seismul principal.

Cutremurul de luni este „aproape repetarea” seismului produs în zonă pe 13 august 1822, a cărui magnitudine a fost estimată la 7,4 de seismologi. Seismul a provocat la acea vreme „o cantitate enormă de distrugeri, oraşe întregi devastate şi pierderi de zeci de mii de vieţi omeneşti”, a amintit Roger Musson.

Seismul s-a produs la mică adâncime – circa 17,9 kilometri – în apropierea oraşului Gaziantep, cu două milioane de locuitori. El a fost provocat de o mişcare spre nord a plăcii tectonice arabe care „avansează spre Turcia”, a explicat seismologul.

Când tensiunea devine prea puternică, placa avansează brusc şi „eliberarea acestei mişcări produce un cutremur major, ca cel produs astăzi”, a mai spus el.

Amploarea distrugerilor depinde şi de lungimea rupturii solului de-a lungul liniei de falie (100 de kilometri în cazul seismului de luni), susţine omul de ştiinţă. „Aceasta înseamnă că orice punct din apropierea acestor 100 km a ajuns, de fapt, în centrul cutremurului”.

Multe clădiri „s-au prăbuşit ca nişte clătite”

Construcţia clădirilor este un factor primordial atunci când are loc un cutremur, a declarat la rândul său Carmen Solana, vulcanolog la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie.

„Rezistenţa infrastructurii este, din păcate, inegală în sudul Turciei şi, mai ales, în Siria. Prin urmare, salvarea de vieţi depinde acum de rapiditatea echipelor de salvare”, a declarat ea pentru AFP.

Cutremurul din 1999 din Turcia a dat naştere unei legislaţii în 2004 care obligă toate construcţiile noi să respecte criteriile de rezistenţă la cutremur.

Amploarea distrugerilor de luni ar trebui să determine autorităţile turce să verifice dacă legea a fost respectată, a afirmat Joanna Faure Walker, de la Institutul pentru Reducerea Riscurilor şi a Dezastrelor, de la universitatea britanică UCL.

Multe clădiri „s-au prăbuşit ca nişte clătite”, a afirmat vulcanologul Bill McGuire, din cadrul UCL. „Acest lucru se întâmplă atunci când pereţii şi podelele nu sunt suficient de rezistente, fiecare etaj se prăbuşeşte vertical pe cel de dedesubt”, lăsând puţine şanse de supravieţuire locatarilor, a mai spus el.

„Nu este neobişnuit să vezi o clădire în picioare fără prea multe avarii şi următoarea complet aplatizată, din cauza construcţiei îndoielnice sau a materialelor de slabă calitate”, a afirmat el.

spot_imgspot_img