De la 34 °C, la mai puțin de 15 grade – Vremea se va răci puternic în a doua parte a săptămânii

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Luni vor fi 34 °C în țară, foarte aproape de recordurile absolute de căldură, iar la București vor fi 33 °C. Căldura neobișnuită se va menține și marți, dar de miercuri vremea se va răci accentuat, astfel că nicăieri nu vor mai fi 20 de grade la prânz. Vor veni și ploile.

Statie meteoFoto: Krug100, Dreamstime.com

Luni, maximele vor ajunge la 34 °C în Muntenia, Oltenia și Banat și peste tot în țară, cu excepția zonelor de munte, temperaturile vor trece de 22 °C. În unele locuri vor fi și cu 15 grade peste valorile normale de temperatură pentru mijlocul lui aprilie.

Și marți va fi excepțional de cald, cu minime dimineața între 6 și 17 °C și maxime care, după prânz, vor atinge 33 °C în Muntenia și Dobrogea. Vor fi maxime de 28 °C în Transilvania și temperaturi cuprinse între 19 și 22 °C în Maramureș. Vremea începe să se strice marți și vin și ploile, conform hărților ANM.

Miercuri vremea devine instabilă, iar minimele nopții vor fi cuprinse între 3 și 15 C și vor fi multe zone unde aceste minime vor fi sub de sub 10 C. La prânz vor fi și temperaturi maxime mai mici cu peste 10 C în centru și în vest, astfel că în Transilvania, Maramureș și Crișana temperaturile vor fi cuprinse între 11 și 16 °C pe timpul zilei.

Va ploua în multe locuri. De remarcat că în Dobrogea s-ar putea atinge 31 C, în Moldova 29 C, iar în Muntenia, 28 C, așadar nu va fi răcoare peste tot.

Joi se va răcori puternic și în timpul zilei, față de zilele trecute. Maximele nu vor trece de 8 C la Sibiu și Cluj (se anunță ploaie) și nu vor depăși nicăieri în țară 20 C, iar la București vor fi 18 C ziua și 11 C dimineața. Temperaturile revin la normalul perioadei.

Vineri dimineață vor fi minime între 2 și 10 C, iar pe timp de zi, între 10 și 18 C, putând să plouă mai ales în Transilvania și Moldova. La București, maxima va fi de 18 C, iar minima, de 7 C, conform hărților ANM.

Sursa foto: Dreamstime.com

spot_imgspot_img