De la star al filmelor pentru adulți, la scandalul cu Donald Trump și până la supererou de benzi desenate – Showbiz

Actriţa Stormy Daniels, star al filmelor pentru adulţi care a stârnit în urmă cu doi ani un scandal ce l-a implicat pe Donald Trump, va fi supererou de benzi desenate, potrivit Reuters.

Daniels, pe numele real Stephanie Clifford, va lansa toamna aceasta o serie de benzi desenate intitulată „Stormy Daniels: Space Force”.

„Este satirică, desigur”, a spus ea. Editura TidalWave Productions a descris seria drept o comedie îndrăzneaţă de aventuri, mai exact „«Barbarella» întâlneşte «Star Trek» întâlneşte «Stripperella»”.

Stormy Daniels le-a cerut autorilor să nu o portretizeze drept „o prostuţă”. Oamenii care presupun asta fac „o gravă greşeală”, a mai spus ea.

Daniels a ajuns în atenţia publică în 2018, când a dezvăluit că a primit bani pentru a nu vorbi despre o aventură pe care susţine că a avut-o în 2006 cu Donald Trump. Actualul preşedinte american a negat cele spuse de ea.

Miercuri, Daniels şi TidalWave vor lansa cartea de benzi desenate biografică „Female Force: Stormy Daniels”, actualizată. În comparaţie cu biografia ei din 2018, ea a spus că aceasta este „puţin mai extremă”.

În ultimul an, Daniels a avut un podcast şi chiar a susţinut un turneu de stand-up comedy. În plus, ea plănuieşte să joace într-un film horror, transmite News.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *