Decizia luată de unul dintre aliații lui Vladimir Putin după ce a primit un inel de aur din partea președintelui rus

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Sadyr Japarov, președintele Kârgâzstanului a cerut autorităților țării să treacă la folosirea documentelor în limba kârgâză de la cea rusă, măsura anunțată la o ședință a guvernului venind la doar o zi după ce Vladimir Putin i-a făcut cadou un inel de aur, relatează Interfax.

Sadyr JaparovFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

„Dezvoltarea limbii de stat ar trebui să devină una dintre direcțiile principale în activitățile departamentelor de stat. Trebuie să creăm condiții pentru ca cetățenii țării să poată vorbi și scrie liber în limba de stat. Reprezentanți ai peste 100 grupuri etnice trăiesc în republică, limba de stat ar trebui să devină baza unificării lor”, a declarat miercuri Japarov.

„Este greșit ca documentele să fie circulate în limba rusă, fiind kârgâzi. Circulația documentelor în departamente ar trebui să se facă în limba de stat în procent de cel puțin 50%”, a subliniat el.

Constituția Kârgâzstanului recunoaște limba rusă cu statutul de limbă oficială.

Deși Japarov a vorbit și anterior despre această măsură, el a dat indicații guvernului său să o implementeze la doar o zi după ce a fost prezent la summitul informal al șefilor de stat ai Comunității Statelor Independente (CSI), unde a primit cadou un inel de aur de la președintele rus Vladimir Putin.

Putin și inelele de aur de la Sankt Petersburg

Liderul de la Kremlin le-a făcut cadou un inel de aur tuturor șefilor de stat prezenți la Sankt Petersburg pentru summitul CSI, o organizație din care fac parte 9 dintre cele 15 foste republici federale ce au intrat în componența Uniunii Sovietice.

Pe lângă Putin și Japarov, la reuniune au fost prezenți șefii de stat ai Armeniei, Azerbaidjanului, Belarusului, Kazahstanului, Kîrgîzstan, Tadjikistanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului. De la summit a lipsit președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, deși țara vecină face parte formal din CSI.

De altfel, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat încă de pe 12 decembrie că „R. Moldova preferă să nu participe la summit-urile CSI”. „

Maia Sandu însăși a vorbit recent despre acest subiect și a spus că, reieșind din convingerile sale pragmatice, R. Moldova preferă să nu se retragă din cadrul CSI. În același timp, se știe că ea nu va participa la summit-ul CSI”, a afirmat Peskov la momentul respectiv, după ce a fost întrebat de către jurnaliștii acreditați pe lângă Kremlin cu privire la acest subiect.

Kârgâzstanul în schimb face parte atât din CSI, cât și din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, alianța militară condusă de Moscova.

Vladimir Putin le-a făcut cadou marți fiecăruia dintre liderii țărilor membre ale CSI un inel incrustat cu aur în care erau gravate stema țării lor și mesajul „La mulți ani”, cu ocazia sosirii Anului Nou peste mai puțin de o săptămână.

Gestul său a declanșat un val de ironii pe rețelele de socializare, numeroși internauți amintind de faptul că în cărțile „Stăpânul Inelelor” și în filmele bazate pe acestea lordul întunecat Sauron a creat 9 inele de aur „pentru bărbații muritori sortiți să moară”, poveste reluată recent în serialul Rings of Power difuzat de Amazon.

Jurnaliștii de la The Moscow Times au scris că, deși fiecare șef de stat prezent a primit un inel, doar președintele bielorus Alexandr Lukașenko și-a pus imediat pe deget cadoul primit de la Vladimir Putin.

spot_imgspot_img