
Vagon renovat, Foto: Vlad Barza, Hotnews
În urma propunerilor primite din partea societății civile, Ministerul Transporturilor a decis retragerea proiectului de ordonanță care prevedea, printre altele, că pot fi dați jos din tren pasagerii cu boli contagioase. Această propunere a fost intens criticată în ultimele zile.
Ce spune Ministerul Transporturilor
„În urma propunerilor primite din partea societății civile, în cadrul procedurii de consultare publică, desfășurată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a decis retragerea proiectului de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul feroviar din cadrul procedurii menționate”.
Un proiect controversat
Ministerul Transporturilor a publicat pe 25 iulie în dezbatere publică acest proiect de Ordonanță a Guvernului, iar propunerea care a stârnit scandalul ținea de transportul persoanelor care au boli contagioase.
Proiectul prevedea, fără a exista detalii, însă, că „în tren și în stație nu se admit sau pot fi evacuate persoanele care, din cauză de boală” pun în pericol sănătatea celorlalți călători.
În nota de fundamentare se menționa: „interzicerea transportului bolnavilor contagioși cu trenul, având în vedere că aceștia se transportă cu ambulanțele”.
Pentru transportul persoanelor cu boli contagioase există în prezent posibilitatea de a rezerva întregul compartiment, dar această prevedere dispare din acest text de propunere.
Regulamentul din prezent prevede că: „în tren și în stație nu se admit sau pot fi evacuate persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalți călători, în afară de cazul când călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment”.
Interzicerea transportului cu trenul a bolnavilor contagioși nu este o invenție a CFR Călători ori a Ministerului Transporturilor, ci transpunerea unei reglementări europene, preciza miercuri Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. La rândul său, premierul Ciolacu a subliniat că „asta nu înseamnă că oprește cineva trenul să-l lase pe om în câmp”.





