Decizii ale Guvernului: Piețele vor fi redeschise, iar cetățenii cu drept de vot vor putea circula liber, de alegeri, până la 1.00 noaptea – Esential

Secretarul de stat Raed Arafat a afirmat că piețele vor fi redeschise cu condiţia emiterii unui ordin comun al ministrului Sănătăţii, Autorității Naționale Sanitar-Veterinare şi ministrului Lucrărilor Publice privind măsurile de sănătate publică ce vor fi aplicate în interiorul pieţelor.
În ceea ce privește circulația în ziua alegerilor, pentru toţi cetăţenii cu drept de vot va exista libertate de mişcare între ora 5,00 dimineaţa în data de 6 decembrie şi ora 1,00 dimineaţa în data de 7 decembrie.
Decizia de redeschidere a pieţelor se va aplica odată cu publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial, alături de ordinele miniştrilor Sănătăţii şi Agriculturii privind regulile de protecţie sanitară, a anunțat la rândul său, premierul Ludovic Orban. Acesta a mai spus că obligația privind purtarea măștii va fi prelungită, la fel și celelalte măsuri de restricție adoptate până acum.