Demisii în lanț la Spitalul din Orăștie. Angajații de la ATI acuză că nu au echipament de protecție – Coronavirus

Mai multe cadre medicale din secția de Terapie intensivă a Spitalului din Orăștie au demisionat luni. Acestea susțin că nu au echipamente de protecție și că sunt expuse îmbolnăvirii cu noul coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara, Lucian Morogan, a declarat, pentru agenția Mediafax, că și-au dat demisia un medic cu specializare ATI, cinci asistente și cinci infirmiere.

Aceștia ar fi invocat și lipsa echipamentelor de protecție împotriva noului coronavirus.

„Instituția Prefectului a aflat de acele demisii. Se încearcă să se ia legătura cu primarul, în subordinea căruia este spitalul, și se încearcă deblocarea situației, demisiile fiind un act unilateral, asta se întâmplă. O să vedem cum se poate rezolva pentru a înlocui acei medici sau asistente. Da, au invocat și că nu au echipamente de protecție. Nu știm exact care este situația, fiind un spital în subordinea primăriei, toate achizițiile care ar fi trebuit să fi fost făcute, probabil ele au întârziat, sau întârzie, nu putem noi să spunem, este managementul lor personal. Este vorba de un medic specializare ATI, cinci asistente și cinci infirmiere”, a spus Lucian Morogan.

Conducerea Spitalului Municipal Orăștie nu a putut fi contactată până la ora transmiterii acestei știri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *