Deputat PNL, plângere la Poliție împotriva lui Claudiu Târziu, pentru amenințare: Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că reprezentanții AUR sunt neo-legionari – Politic

Deputatul Alexandru Muraru, lider al PNL Iași, a anunţat că va depune plângere la Poliţie împotriva co-preşedintelui AUR, Claudiu Târziu, pentru amenințări cu moartea, în discursul susținut în Parlament la votul la moțiunea de cenzură.

Muraru spune că, de la tribuna Parlamentului, Claudiu Tîrziu l-a amenințat: ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”.

  • “Este o amenințare directă, fățișă, specifică gangsterilor politici, incompatibilă cu normele de drept ale unui stat democratic”, afirmă Muraru.

În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că: “Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală.

  • ”Voi depune o plângere penală prealabilă la Poliție pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
  • Din punctul meu de vedere, cred că reprezentanții AUR au depășit o linie roșie. Violența în politică este specifică partidelor totalitare, extremist, iar prin ceea ce s-a întâmplat astăzi, s-a dovedit că ceea de am spus de-a lungul timpului despre această formațiune politică a fost corect.
  • Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă. Este unică în istoria Parlamentului României după 1990”, mai afirmă Muraru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *