Despre “prigonirea” creștinilor în pandemie și fenomene conexe – Opinii

Strategia de comunicare marginală vizând faptul că Biserica ar fi fost “prigonită” în pandemie denotă limpede ruperea de prezent a multor credincioși. Ne place să ne revendicăm de la cei cu adevărat prigoniți în trecut pentru că avem prea puține rezultate în prezent.

Discernământul se manifestă și se evaluează la firul ierbii, în faptele și deciziile operaționale, concrete. Nu există scop strategic fără acoperire în posibilitatea efectivă a faptelor care să-l susțină. Să susții la nesfârșit cauze bune fără acoperire în resurse pentru a te victimiza ulterior că nu le poți atinge din vina altora e în raport cu tine însuți o automanipulare, iar în raport cu ceilalți o escrocherie: vrei banii sau munca lor pentru că tu nu mai ai din cauza ta, a incapacității manageriale. Ți-ai pus o pălărie prea mare care îți cade pe ochi, refuzi un scop mai rezonabil.

Pe de o parte propaganda rusă ne umflă cu laude, cu revendicări de la Burebista, noi am umplut de aur Sfântul Munte, etc, ca să ne mândrim prostește, pe de altă parte când te-apuci megaloman să faci o Sarmizegetusă face tot posibilul să n-ai cu ce, împingându-te spre faliment, iar aurul tău nu ți-l dă înapoi. Se vede și din satelit, dar când ochii îți sunt orbiți de mândrie refuzi realitatea, trăiești în ficțiuni.

Toate cele de mai sus se aplică în oglindă proiectelor marxiste, salvatorilor pretinși ai țării și planetei. Nimeni dintre aceștia nu e dispus să bată un cui, să tragă o țeavă cu apă sau de canalizare, lor le trebuie gigantice proiecte de reconstrucție ca să se simtă bine, începând cu cea a instituției familiei, pentru a masca infantilisme de felul despre Ariel, coadă de purcel, definitorii pentru acest grup.

Comuniștii și ortodoxiștii sunt frați buni, totul e făcut la inspirație și bazat pe sentimente supralicitate. Respingerea rațiunii și a pragmatismului e totală. Începem și după aceea vedem noi cum terminăm, iar dacă cineva refuză să se angajeze în aceste aventurisme e calificat ca trădător și încep presiunile.

Nu acesta e creștinismul și nici acestea nu sunt politicile sociale, ci numai instrumentalizări ale lor pentru interese personale psihologice, la limită patologice, într-un fel de terapii ideologice de grup Valorile bune sunt concrete, faptice, nu plutesc într-un spațiu inaccesibil al scopurilor unui viitor îndepărtat, se văd în ceea ce faci, în felul cum conduci și în efectele deciziilor asupra celorlalți, în rezultat.

Vocația comuniștilor și ortodoxiștilor este absența rezultatului, adică ratarea, a lor și a celor care le cad în plasă. Suntem “prigoniți” pentru că ne place să fim “prigoniți”, nu lăsăm pe alții să o constate eventual, o afirmăm noi despre noi. Dacă se vine cu soluții concrete la ce pretindem că vrem, în limitele contextului și resurselor existente, parcă nu ne convine, că nu ne mai iese “prigonirea”, care e de fapt un pretext pentru interese politice filetiste, respectiv de mântuire seculară. Suntem incapabili din negociere, ne hrănim din principii ca zeii din ambrozie și nectar, pentru că ne credem speciali, când suntem în fapt în înșelare. Dacă ceva pare să nu iasă cum vrem noi, să nu mai fie deloc.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *