Dinamo București a transferat un fundaș central și un mijlocaș – Fotbal

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Fundaşul central Igor Jovanovic şi mijlocaşul Balthazar Pierret au semnat contracte cu Dinamo Bucureşti, a anunţat administratorul special Iuliu Mureşan pentru pagina oficială de Facebook a grupării din Liga 1.

Contractele celor doi sunt valabile până la finalul acestui sezon competiţional, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.

Igor Jovanovic (32 de ani, dublă cetăţenie, croată şi germană, ultima oară la Suduva, în Lituania) a adunat 44 de partide în Liga 1, 34 pentru Sepsi Sf. Gheorghe şi 10 pentru Astra Giurgiu. A mai evoluat 5 meciuri în Cupa României, unul pentru Sepsi şi patru pentru Astra.

Balthazar Pierret (21 de ani) a jucat 10 meciuri pentru Boulogne (liga a treia din Franța) în prima jumătate a acestui sezon competiţional.

2 transferuri a mai efectuat Dinamo Bucureşti în 2022: Răzvan Patriche (Academica Clinceni) şi Marius Tomozei (UTA Arad).

Conducerea tehnică a echipei dinamoviste a fost completată cu Bobi Gheorghiţă Verdeş (41 de ani, antrenor secund) şi Emilian Dolha (42 de ani, antrenor portari), a precizat Iuliu Mureşan.

spot_imgspot_img