Directorul executiv al WizzAir se revoltă! Ce spune despre interzicerea survolării Belarusului – Capital

Directorul executiv al WizzAir se revoltă! Compania low cost maghiară este prea puțin afectată în acest moment de măsură, spune el, dar industria nu ar trebui folosită în jocuri politice.

Interzicerea survolării Republicii Belarus de către autoritățile din domeniu aprținând UE este un șoc cu care industria de profil se confruntă, susține Jozsef Varadi.

Directorul executiv al WizzAir se revoltă! ”Nu este răspunsul corect”

Directorul executiv al WizzAir a criticat guvernele europene pentru interzicerea survolării Belarusului ca răspuns la aterizarea forţată a unui avion de pasageri la finalul lunii mai, spunând că astfel de acţiuni fac din aviaţie ”o jucărie a politicii”.

”Nu cred că acesta este răspunsul corect”, a declarat miercuri Jozsef Varadi pentru Reuters. ”Nu cred că aviaţia ar trebui folosită ca mijloc de sancţionare politică.”, a adăugat el.

Mai multe autorităţi, între care European Union Aviation Safety Agency, au sfătuit împotriva survolării Belarusului după incidentul din 23 mai, când un avion al Ryanair care zbura de la Atena la Vilnius a fost deturnat la Minsk pentru arestarea unui jurnalist disident belarus care se afla la bord.

”Nu s-a întâmplat nimic care ar fi pus în pericol siguranţa zborului sau securitatea. Nu cred că cineva a fost în pericol vreo secundă”, a mai spus Varadi.

”Este o măsură politică. Aceasta nu este o măsură de siguranţă”, a adăugat el.

Companiile aeriene europene şi-au anulat serviciile pentru Belarus şi ocolesc spaţiul aerian al ţării, acest lucru ducând la anularea unor zboruri Air France şi Austrian Airlines spre Moscova.

Interzicerea survolării spaţiului aerian al Belarusului are impact scăzut asupra WizzAir, a mai spus CEO-ul, pentru că zborurile companiei către Rusia care ar putea fi afectate sunt, în prezent, suspendate din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei.

Răspunsul adecvat pentru Belarus ţine de politicieni, a mai afirmat el, ”dar nu cred că ei ar trebui să folosească industria noastră pentru asta”.

”Acesta este probabil singurul cel mai mare şoc de la Al Doilea Război Mondial şi industria se confruntă cu el, dar nu ar trebui să devină o jucărie pentru politică”, a adăugat el.

Diplomaţii UE plănuiesc să treacă compania aeriană de stat Belavia pe lista neagră, în timp ce Blocul Comunitar pregăteşte noi sancţiuni economice pentru Minsk.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *