Unitățile navale ale Marinei SUA care operau în zona Strâmtorii Ormuz au fost ținta unor rachete iraniene, lansate ca ripostă în urma unui atac al armatei americane efectuat cu o zi înainte asupra unui petrolier iranian, a transmis joi televiziunea de stat din Iran IRIB, citând un oficial militar a cărei identitate nu a dezvăluit-o, scriu Reuters și AFP.
Anunțul presei iraniene a venit la scurt timp după ce aceasta a relatat explozii pe insula iraniană Qeshm situată în strâmtoarea Ormuz.
Navele militare americane au fost nevoite să se retragă după ce au suferit avarii în urma loviturilor cu rachete iraniene, a susținut presa de la Teheran.
„Unitățile inamice din strâmtoare au fost ținta rachetelor iraniene și au fost forțate să fugă după ce au suferit daune”, a transmis postul IRIB, citându-l pe oficialul militar neidentificat.
Momentan, nu este clar când a avut loc incidentul, notează Reuters.
Agenția de știri semi-oficială iraniană Tasnim a scris că trei distrugătoare americane aflate în apropierea Strâmtorii Hormuz au fost ținta atacului lansat de marina iraniană.
Pentagonul nu a răspuns imediat unei solicitări de a transmite un punct de vedere. Cu o zi înainte, armata americană anunțase că a lovit un petrolier sub pavilion iranian care încerca să navigheze către un port al Iranului.
Anunțul de miercuri al armatei SUA
Miercuri, forțele americane au avertizat petrolierul M/T Hasna, sub pavilion iranian și fără încărcătură la bord, că încalcă blocada navală impusă de SUA, însă echipajul „nu s-a conformat”, astfel că un avion american de tip F/A-18 Super Hornet „a dezactivat cârma navei prin tragerea mai multor proiectile cu tunul de 20 mm”, a transmis Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), într-o postare pe X.
„Hasna nu se mai îndreaptă spre Iran”, a precizat CENTCOM, adăugând că „blocada americană împotriva navelor care încearcă să intre sau să părăsească porturile iraniene rămâne în vigoare”.
A fost pentru a doua oară când armata SUA a tras asupra unei nave despre care susține că a încercat să sfideze blocada aflată în vigoare din 13 aprilie.
Pe 19 aprilie, o altă navă sub pavilion iranian, M/V Touska, a încercat să încalce blocada și a ignorat mai multe avertismente transmise de un distrugător american, a anunțat atunci CENTCOM.
Nava de război americană a ordonat în cele din urmă echipajului să evacueze camera motoarelor, asupra căreia a tras apoi mai multe proiectile.
La începutul acestei săptămâni, CENTCOM a transmis că peste 50 de nave comerciale „au fost obligate să se întoarcă din drum sau să revină în port pentru a respecta” blocada.






