Documentarul „Crazy, Not Insane”, HBO: O incursiune în mintea criminalilor în serie – Film

„Crazy, Not Insane”, un documentar care va fi pe HBO GO de săptămâna viitoare (19 noiembrie), analizează viața și munca psihiatrului Dorothy Otnow Lewis. Expert în cadrul unor procese intens mediatizate, Dorothy Otnow Lewis s-a specializat pe analiza criminalilor în serie. A lucrat inclusiv cu Ted Bundy sau Arthur Shawcross. Dar documentarul ridică și o întrebare universală: E fiecare dintre noi capabil să ucidă o altă persoană?

Dorothy Otnow Lewis a fost întotdeauna fascinată de propria ei agresivitate. De ce unii ajung în punctul acela de violență supremă în timp ce alții pur și simplu își pot controla sentimentele? Fie prin tristețe sau prin acceptare. De ce ea nu ucide, în timp ce alții o fac? Curiozitatea ei a fost alimentată și de procesele de la Nurnberg, pe care le-a urmărit cu mare atenție, și de personalitatea lui Hitler.

Adolf Hitler, din câte știe ea, nu a omorât pe nimeni, dar a fost responsabil de moartea multor oameni. Cum a ajuns în punctul ăla? Cum a ajuns să fie confortabil în poziția de criminal în masă? A fost convinsă de faptul că fiecare dintre noi, inclusiv ea, am putea ajunge să simpatizăm cu naziștii.

Documentarul realizat de Alex Gibney e greu de urmărit, în special din cauza interviurilor realizate de Dorothy Lewis cu oameni care au fost abuzați în copilărie. Crimele sunt descrise în amănunt. E greu de imaginat ce spun oamenii ăștia pe înregistrări. Dar e necesar să-l vezi. Te pune într-o situație inconfortabilă. Una în care ajungi să te întrebi dacă e normal să simți empatie pentru un ucigaș cu probleme psihice. Adică majoritatea criminalilor în serie.

Nimeni nu se naște cu o răutate inerentă, dar o poate dobândi la scurt timp

După ce a examinat 22 de ucigași în serie, Dorothy Lewis a ajuns la o concluzie: toți au fost abuzați în copilărie. Dacă au fost și bătuți atât de tare încât să aibă leziuni pe creier, atunci riscul de a dezvolta o boală mintală crește substanțial. Așa se creează o persoană super periculoasă. Ea se bazează pe factorii de mediu dar și pe dovezi neurologice, cu radiografii care arată exact diferența dintre un creier sănătos și unul bolnav.

Cea mai discutată boală mintală în documentar e tulburarea de personalități multiple sau tulburarea disociativă de identitate. Când un copil e abuzat își creează un alter-ego, extrem de violent, care să-l protejeze. Această personalitate alternativă iese la suprafață și pune stăpânire pe acțiunile individului. Câteodată e doar una singură, dar pot fi și mai multe, inclusiv cea care l-a abuzat în copilărie.

Astfel, spre exemplu, personalitatea care îl îndeamnă pe criminal să ucidă poate fi chiar mama lui care l-a terorizat în trecut. Pe tot parcursul documentarului apar multe înregistrări cu oameni care își schimbă personalitatea dintr-o dată.

Aceste filmări au fost prezentate și în instanță dar majoritatea oamenilor nu le-au luat în serios. Nici măcar cei din domeniul psihiatriei nu au fost de acord cu teoria asta. Într-adevăr, în trecut părea greu de crezut că aceste schimbări de personalitate sunt reale sau că stau la rădăcina crimelor. În orice caz, e imposibil să nu-ți provoace o impresie puternică.

Cum ar trebui pedepsiți criminalii cu probleme psihice?

Documentarul atacă și problema pedepsei cu moartea. E o sancțiune echivalentă cu fapta comisă? Dorothy Lewis e de acord că acești indivizi nu ar trebui să fie lăsați în libertate, dar pedeapsa capitală nu e metoda prin care să-i eliminăm din societate. Criminalii cu probleme psihice au nevoie de tratament. Juriul nu e întotdeauna de acord cu diagnosticul expertului.

Una dintre cele mai interesante părți din documentar e dedicată unui călău în serie. Până și el a avut un trecut violent, în care a fost bătut de părinți în copilărie. Dar el omoară oameni pentru că așa i-a spus un judecător. Apropo de asta, deciziile ce țin de condamnările la moarte nu sunt tot timpul în mâinile judecătorului. De multe ori vin din lumea politică, unde există o presiune de partea alegătorilor să curgă cât mai mult sânge.

Problema e că cele mai oribile crime sunt de cele mai multe ori comise de oamenii cu probleme mentale grave. E logic. Asta înseamnă că sunt vizați în special cei foarte bolnavi. Regizorul face o trimitere la uciderea vrăjitoarelor din trecut. Tot sistemul e făcut în așa fel încât cei care au cea mai mare nevoie de ajutor sunt executați.

Criminalii în serie nu se nasc cu o poftă de violență. Sunt creați de mediul înconjurător și de abuzul pe care l-au trăit. Dorothy Lewis a ajuns la o concluzie controversată, dar pe care trebuie să o auzi, chiar dacă de multe ori o să vrei să oprești documentarul. Oricât de greu ar fi, strânge din dinți și uită-te la el în întregime.

„Crazy, Not Insane” e mai mult despre viața ei profesională. Sunt și câteva porțiuni în care aflăm câte ceva despre familia psihiatrului, dar rămâi cu impresia că nu există o diferență între carieră și viață de familie. Dorothy Lewis a fost obsedată de mintea criminalilor în serie, atât de mult încât și-a traumatizat propriul copil cu niște detalii îngrozitoare din interviurile ei. Majoritatea sunt de natură sexuală, chestii pe care niciun copil nu ar trebui să le audă. De fapt, e greu și pentru orice adult. „

Crazy, Not Insane” va fi lansat în 19 noiembrie pe HBO GO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *