Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că forțele Statelor Unite au efectuat un atac în urma căruia a fost ucis Hector Rusthenford Guerrero Flores, cunoscut sub numele de Niño Guerrero, liderul bandei venezuelene Tren de Aragua, notează Reuters.
„La ordinul meu, Comandamentul Sudic al Statelor Unite a executat o lovitură rapidă și letală, eliminându-l cu succes pe Niño Guerrero, infamul lider al Tren de Aragua, una dintre cele mai sângeroase organizații teroriste de pe planetă”, a scris Trump pe platforma Truth Social.
El a adăugat că operațiunea a fost coordonată îndeaproape cu autoritățile din Venezuela, cu care, potrivit lui, Washingtonul colaborează foarte bine.
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a transmis pe platforma X că atacul a fost desfășurat la începutul acestei săptămâni și că moartea lui Guerrero a fost confirmată în timpul operațiunii.
Ministerul venezuelean al Informațiilor a precizat că, în timpul unei operațiuni desfășurate în statul Bolívar, au avut loc confruntări cu membri ai unor grupări criminale, iar liderul acestora, Guerrero, a fost „neutralizat”. Potrivit autorităților de la Caracas, misiunea a beneficiat de sprijin tehnologic specializat și a fost realizată prin cooperare și schimb de informații între instituțiile celor două țări.
Ce este gruparea Tren de Aragua
Administrația Trump l-a vizat în repetate rânduri pe Guerrero și pe alți lideri ai Tren de Aragua prin sancțiuni, acuzându-i de implicare în trafic de droguri, trafic de persoane și spălare de bani. De asemenea, Departamentul de Stat al SUA a desemnat Tren de Aragua drept organizație teroristă străină.
Trump a susținut în repetate rânduri că Tren de Aragua și-a coordonat activitățile din Statele Unite cu guvernul venezuelean condus de Nicolás Maduro. Administrația sa a invocat această presupusă legătură pentru a justifica deportarea unor imigranți aflați în SUA către o închisoare de maximă securitate din El Salvador.
Tren de Aragua este cunoscută pentru implicarea în traficul de persoane și pentru controlul unor rute folosite de migranți venezueleni și sud-americani care se îndreaptă spre Chile sau alte destinații din America de Sud și Europa. Potrivit autorităților din regiune, gruparea este implicată și în răpiri, spălare de bani, asasinate la comandă, contrabandă și furturi organizate din comerț.
Guerrero a evadat în 2023 din închisoarea Tocorón din Venezuela, împreună cu alți lideri ai grupării, cu puțin timp înainte de o razie a forțelor de ordine.






