Don’t Look Up: Este schimbarea climei ca o cometă sau ca un diabet? – Opinii

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Difuzat pe 24 decembrie 2021, Don’t Look Up a devenit rapid o alegorie pentru situația curentă a dezbaterilor polarizate despre riscurile existențiale ale încălzirii globale, alintate cu o sintagmă neutră – schimbarea climei. A devenit la fel de rapid și un lider al vizualizărilor: Filmul a avut peste 152 de milioane de ore de vizionare pe Netflix în săptămâna încheiată pe 2 ianuarie a.c., marcând un record pentru cele mai multe ore de vizionare săptămânală a unui film pe Netflix.

Și cum ar putea fi altfel un film despre o cometă („planet killer”) care se îndreaptă vertiginos către Pământ, amenințând cu o extincție a vieții similară celei provocate de asteroidul de acum 66 milioane de ani? Diferența este că politicienii și afaceriștii din film – spre deosebire de nefericiții dinozauri – au fost avertizați de un profesor de astronomie și o studentă a sa că există un interval de aproximat 6 luni pentru a înlătura cauza dezastrului planetar. Dar nimeni nu face nimic și inevitabilul se întâmplă.

Scenariul acesta este o imitație fidelă a actualei situații climatice, pe care unii o numesc catastrofică, existențială, apocaliptică și multe alte adjective din aceeași familie.

Și, totuși, este schimbarea climei asemănătoare unei catastrofe cosmice (asteroid, cometă etc.) sau unui diabet?[1]. Să le analizăm pe rând.

„Cometa climatică” antropogenă

Dacă luăm în considerare profețiile unor oameni de știință și a unor politicieni alarmiști, în 2018 omenirea mai avea la dispoziție doar 12 ani pentru a evita distrugerea umanității produsă de schimbarea climei. Acum, au mai rămas doar opt ani. Ce s-a făcut până acum? Ce se face în prezent?

În 2015 s-a semnat Acordul climatic de la Paris. Au urmat apoi conferințe internaționale anuale – Conference of the Parties (COP), care au analizat realizările țărilor semnatare pe drumul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Articolele mele din ultimii șase ani sunt o arhivă publică la îndemâna oricui vrea să se informeze despre aceste conferințe și progresul lor foarte limitat, practic inexistent. S-a ajuns la situația ciudată ca întreaga complexitate a fenomenelor climatice și a interacțiunilor sinergetice pe care clima le are cu celelalte componente ale sistemului terestru să fie rezumate la manipularea unui singur buton, cel care ar controla concentrația CO2 din atmosferă. Am identificat chiar o frază definitorie a acestui început de an:

Schimbarea climei este doar un tatuaj mental – o expresie pe care o invocăm cu un aer de sofisticare științifică pentru a da un anumit sentiment de cunoaștere despre ceea ce nu se poate cunoaște.

Dacă schimbarea climei este într-adevăr cometa ucigașă care va cauza a șasea extincție a vieții pe Terra, nu prea ne putem da seama din acțiunile și prescripțiile celor care susțin acest lucru: politicieni, ONG-uri, eco-activiști, vedete mediatice și alții. Revedeți exemplele pe care le-am descris în articolele Va reuși COP26 ceea ce nu au reușit precedentele 25 conferințe? și Noi ipocrizii climatice și criza energetică. Iar dacă mai sunt necesare exemple pentru a demonstra că întreaga retorică ambalată sub etichete precum „amenințare gravă și potențial catastrofală” ori „cod roșu pentru umanitate” sunt simple sloganuri, fără o carne și osatură politică, se pot (re)citi articole mai vechi, precum Toată lumea vorbește despre vreme, dar nimeni nu face nimic în legătură cu ea. În schimb, mulți se pricep să dea vina pe schimbarea climei, O (pseudo)dilemă: Schimbarea sistemului sau schimbarea climei?, Tranziția către 100% energii „verzi”- un exercițiu de gândire magică. Avem nevoie de evoluție sau revoluție?, ori Zgomot și furie: Socialiștii democrați americani și Green New Deal.

Ceea ce am putut reține din propunerile catastrofiștilor climatici sunt genul de lucruri care nu au legătură cu vreo „cometă” sau „asteroid” ucigaș. De exemplu, într-un articol publicat în 2019 de New York Times Sunday Review, intitulat E timpul să intrăm în panică. Planeta se încălzește în mod catastrofal. Iar frica ar putea fi singurul lucru care să ne salveze, David Wallace-Wells a folosit peste 3.000 de cuvinte pentru a justifica alarmismul său cu privire la catastrofa climatică iminentă. Dar, ca soluții, nu a putut decât să propună folosirea trenurilor de mare viteză, creșterea eficienței motoarelor cu ardere internă și cerințe obligatorii pentru hrănirea vitelor cu alge marine. Mi se pare că toate aceste propuneri nu au nimic de-a face cu amenințarea apocaliptică din partea unei comete climatice și nici cu situații de maximă urgență, ci mai degrabă, cu aspecte descrise în continuare.

Diabetul climatic

Dacă nu are sens să vorbim despre o cometă care ne va ucide în câteva luni, aș propune – cu multă reticență – că alegoria schimbarea climei = o boală cronică a planetei ar fi mai ilustrativă pentru situația anului 2022 și cei care vor urma. Pentru că însăși schimbarea climei este un proces cronic natural al planetei noastre, care durează de miliarde de ani și care va continua multe alte sute de milioane de ani. Iar aceste schimbări ale climei, cu perioade variabile, pot fi sintetizate în doar două categorii: glaciații și interglaciații. In extremis, planeta și viața de pe ea au trecut de la perioade snowball, când ghețarii au ocupat întreaga suprafață, inclusiv zonele ecuatoriale, la perioade greenhouse, când chiar și Antarctica ori Groenlanda au fost ținuturi tropicale. Și nu a existat nici o cometă/asteroid care să fi declanșat aceste variații climatice.

Ca boală umană, diabetul poate fi cauzat de excese alimentare, lipsa exercițiilor fizice și consumul de alimente ne-sănătoase. Și datele actuale arată că țările cu cele mai multe persoane obeze au cei mai mulți bolnavi de diabet (Insulele Marshall, Kiribati, Tuvalu, Sudan, Mauritius, Noua Caledonia ș.a.)

La nivel planetar, diabetul climatic ar putea fi generat de consumuri energetice excesive, bazate, în principal, pe arderea combustibililor fosili. Există, însă, diferențe majore între cei care au și consumă (prea) multă energie și cei care suferă de foame energetică.

Alegoria diabetului climatic necesită unele precizări.

Diabetul nu este o boală benignă și, din păcate, nu poate fi vindecat complet. Fără o îngrijire adecvată, ne poate afecta pe termen lung, producând orbire, amputări și, în final, decesul. Chiar și pentru cei care îl gestionează corespunzător, viața este diferită de cea dinaintea diabetului.

La nivel climatic, comparația cu diabetul uman poate fi folosită cu succes. Nordhaus și Trembath (2019) explică:

Ni se pare că aceasta este o descriere destul de potrivită a problemei climatice. Nu ne putem întoarce la lumea de dinaintea schimbărilor suferite de climă. Indiferent de succesul pe care îl vom avea în atenuarea acestor schimbări, este aproape sigur că nu ne vom întoarce la concentrațiile atmosferice preindustriale ale gazelor cu efect de seră, cel puțin nu pentru multe secole. Chiar și la o încălzire de 1 sau 1,5 grade Celsius, clima și planeta vor arăta foarte diferit, iar acest lucru va avea consecințe inevitabile pentru societățile umane. Vom trăi pe o planetă mai fierbinte și într-o climă care va fi mai variabilă și mai puțin previzibilă.

Dacă acceptăm că societatea umană actuală suferă de diabet climatic, se pune întrebarea: Ce tratament, ce prescripții comportamentale ar putea controla stadiul bolii? Un posibil răspuns este limitarea emisiilor de gaze cu efect seră. Dar la fel de important este gradul de adaptare la schimbarea climei. Datele existente arată că în ultimul secol (1920-2021), pe fondul creșterii temperaturii globale cu circa 1°C, decesele provocate de dezastrele climatice nu au crescut, ci au scăzut dramatic cu circa 96%, pentru că țările au devenit mai bogate și mai intens adaptate la provocările impuse de variația temperaturii globale, putând astfel să-și protejeze mai bine cetățenii de diabetul climatic (Fig. 1).

Fig. 1. Decese globale legate de dezastrele climatice (inundații, secete, furtuni, incendii, temperaturi extreme) în perioada 1920 – 1921. Sursa

În ciuda retoricii și a declarațiilor ritoase conform cărora orice eveniment meteo extrem este cauzat de o schimbare climatică, în cele din urmă, foarte puține vieți sunt pierdute din cauza condițiilor meteorologice extreme (ca să nu mai vorbim de schimbările climatice provocate de om).

Nu doar decesele cauzate de diabetul climatic au scăzut pe fondul creșterii adaptabilității societăților. Datele și dovezile existente indică faptul că, cel puțin din 1990 (aproximativ de când se consideră că datele globale privind pierderile cauzate de dezastre au devenit fiabile), daunele economice asociate cu fenomenele meteorologice extreme au scăzut și ele, atunci când sunt măsurate în contextul PIB-ului global. Graficul din Fig. 2 ilustrează această tendință.

Fig. 2. Pierderile globale cauzate de fenomene meteo în perioada 1990 – 2020 (procentaj al PIB-ului global). Sursa

Dovezile arată că lumea a devenit mai puțin vulnerabilă la efectele economice directe ale fenomenelor meteorologice și climatice extreme pe măsură ce economia globală a crescut.[2] Mass-media alarmiste ar trebui să relateze despre știința reală, precum cea pe care am ilustrat-o în figura de mai sus. Ar permite o dezbatere mai bine informată. Dar, bineînțeles, nu s-ar potrivi cu narațiunea corectă politic sau nu ar produce suficiente click-bait-uri precum o informație apocaliptică.

Pentru a încheia alegoria diabetului climatic, un tratament adecvat va include nu doar reducerea emisiilor, ci și creșterea semnificativă a adaptării la riscurile climatice cunoscute și necunoscute. Simpla răsucire a butonului CO2 către valorile preindustriale nu va produce rezultatele dorite. De aceea, diabetul climatic trebuie înțeles și acceptat ca o condiție cronică a societății moderne, care a utilizat combustibili fosili vreme de două secole. Un tratament adecvat poate gestiona problema, dar mă îndoiesc că o va putea rezolva definitiv.Citeste continuarea pe contributors.ro

spot_imgspot_img