Două familii s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Capitală / De la ce ar fi pornit conflictul

Şapte persoane din două familii au fost implicate într-o altercaţie, la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, conflictul fiind aplanat de jandarmi. Cei implicaţi au fost audiaţi de poliţişti, relatează News.ro.

Târgul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei în Piaţa ConstituţieiFoto: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Jandarmeria Bucureşti a anunţat, duminică, faptul că în seara precedentă, la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei, la Carusel, a avut loc o altercaţie între şapte persoane, 4 bărbaţi şi 3 femei, membri a două familii. Totul ar fi pornit de la o poză.

Patrula de jandarmi care se afla în zonă a intervenit pentru aplanarea conflictului, toate cele 7 persoane fiind duse la Secţia 17 Poliţie pentru luarea măsurilor legale. Astfel, împotriva acestora s-au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în conformitate cu prevederile art. 193 CP.

”În acest context, Jandarmeria Capitalei recomandă cetăţenilor care participă la evenimente care implică un număr mare participanţi să aibă un comportament civilizat, părinţii să acorde o atenţie deosebită copiilor şi să aibă grijă de bunurile personale. De asemenea, dacă sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie”, a adăugat sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *