După operatorii turistici, și Federaţia Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării (FOPDD) a solicitat autorităţilor române acordarea de compensații financiare din cauza pierderilor suferite în urma războiului din Ucraina, susținând de asemenea că țara noastră va pierde fondurile europene pe care nu le-a accesat, relatează Agerpres.
Pescar in Delta DunariiFoto: Nicolas Economou-NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Într-o adresă transmisă Instituţiei Prefectului – judeţul Tulcea, FOPDD aminteşte că de la începutul războiului din Ucraina pescarii de pe braţul Chilia al Dunării nu şi-au putut desfăşura activitatea, din cauza numărului mare de nave, şi că toţi pescarii din rezervaţie au fost afectaţi de creşterea preţurilor practicate la combustibili, iar peştele s-a vândut foarte greu, inclusiv pe fondul lipsei turiştilor.
„Este greu să cuantifici pierderile. Uniunea Europeană a prevăzut nişte fonduri. Cel mai simplu era să luăm nişte ghiduri din alte ţări care deja au accesat banii şi să le adaptăm la condiţiile noastre şi să le punem în aplicare. Din păcate, autoritatea de management de la Pescuit şi piscicultură nu vrea să ia nişte ghiduri gata făcute, iar peste două luni se va închide sesiunea şi vom rămâne iar păcăliţi”, a declarat pentru Agerpres preşedintele FOPDD, Lucian Sanda.
El a mai spus că pescarii şi piscicultorii din Polonia, Ungaria şi Bulgaria au primit despăgubiri în baza creşterilor înregistrate la preţurile la combustibil şi energie electrică, cuantumul compensaţiilor plecând de la câteva mii de euro, în funcţie de activitatea persoanelor compensate.
„Orice ajutor este binevenit pe vremurile astea”, a subliniat Sanda.
Pescarii români acuză că nu sunt sprijiniți și acuză autoritățile de incompetență
Preşedintele FOPDD a amintit că pescarii şi piscicultorii din România nu primesc sprijin din partea statului român pentru desfăşurarea activităţii şi că două măsuri ale Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 adresate piscicultorilor au fost blocate, din cauza ghidurilor aprobate de autorităţile române.
„Pe piscicultură – servicii de mediu, a fost o măsură pentru păsările ihtiofage. Din păcate, au câştigat fonduri câteva firme care aveau probleme, iar atunci măsura a fost anulată şi toţi piscicultorii au rămas fără bani. La noi, piscicultura nu e sprijinită deloc spre deosebire de agricultură care primeşte subvenţii”, a Sanda.
Al doilea sprijin european pentru pescuitul din România anulat de autorităţi a fost cel privind investiţii în acvacultură.
„A fost un ghid care s-a elaborat greşit de statul român, iar drept urmare a venit o rezoluţie de la Bruxelles că banii trebuie recuperaţi imediat. Probabil că (acvacultorii, n.red.) vor da în judecată statul român şi vor câştiga în trei, patru ani, dar au primit somaţie ca în cel mai scurt timp să dea banii înapoi. Fiind în litigiu cu Autoritatea de management (a POPAM, n.red.) nu au dreptul nici să acceseze următoarele fonduri europene. Sunt peste 40 de firme din România, iar aproape zece sunt din judeţul Tulcea”, a precizat preşedintele FOPDD.
Federaţia numără circa 600 de pescari din Delta Dunării, potrivit sursei.
La finele săptămânii trecute, Asociaţia Patronatului în Turism Delta Dunării, Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării şi filiala teritorială a Asociaţiei Comunelor din România au transmis Instituţiei Prefectului – judeţul Tulcea o altă adresă pentru a solicita compensaţii financiare şi măsuri fiscale în sprijinul operatorilor economici afectaţi de războiul din Ucraina.
Ce compensații au cerut operatorii turistici din Delta Dunării
Potrivit adresei semnate de cele trei asociaţii, Guvernul României poate accesa o schemă de ajutor de stat oferită de Comisia Europeană de 550 de milioane de euro estimat pentru a sprijini 10.000 de societăţi comerciale afectate de războiul din Ucraina, suma putând fi folosită până la finele acestui an.
„Pentru anul 2023 nu avem o situaţie finală, deoarece raportările nu s-au închis, dar analizând situaţia pot spune că nicio societate care practică turism în Delta Dunării nu a avut profit şi că toate au o reducere de 50% faţă de anul 2021. Este o reducere reală a turismului, dar nu doar a acestui domeniu, ci a tot ce presupune pescuit, transport”, a declarat pentru Agerpres preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă.
În adresa semnată de cele trei asociaţii se arată că operatorii economici se confruntă cu un blocaj economic care va afecta în mod grav menţinerea în plată a resursei umane existente şi va duce la întârzieri la plata taxelor şi impozitelor, a ratelor bancare şi a furnizorilor de servicii, situaţie care va duce la insolvenţa, falimentul şi executarea investiţiilor realizate în Deltă.
Asociațiile solicită printre altele restituirea şi scutirea de taxe şi impozite, a contribuţiilor sociale obligatorii, a impozitului pe salarii, a impozitului pe clădiri, a TVA-ului de la data începerii invaziei Rusiei în Ucraina până la încheierea războiului, asigurarea unui fond de urgenţă pentru finanţarea creditării operatorilor din turism prin susţinerea dobânzilor din bugetul statului, subvenţii pentru plata salariilor, precum şi extinderea scadenţelor împrumuturilor.
„În lipsa acestor compensaţii financiare, anul viitor, în Deltă veţi vedea foarte multe locaţii închise, foarte multe locaţii spre vânzare sau lichidare, pentru că oamenii nu vor mai putea face faţă”, a menţionat preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă.
El a cerut Guvernului o promovare agresivă a Deltei Dunării şi o mediatizare exactă a locurilor în care dronele ruseşti cad pe teritoriul României, astfel încât turiştii să nu creadă că rezervaţia este o zonă de conflict.
„Principalele personalităţi ale României să-şi facă concediul în Delta Dunării. E o formă de a arăta cetăţenilor români, cetăţenilor europeni că este o zonă sigură, o zonă a Uniunii Europene, o zonă NATO în care oamenii pot să vină să-şi petreacă concediul în cea mai mare siguranţă”, a conchis preşedintele Iluşcă.
Urmărește ultimele evoluții din a 601-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.