Vineri, Statistica a publicat numărul locuințelor date în folosință în primele trei luni ale anului. Avem aproape 12.000 de locuințe noi și e prima creștere din 2022 încoace. Orașele au livrat însă mai puțin decât acum un an, creșterea e în rural.
- Surprizele vin și din repartizarea pe regiuni.
- Există zone care depășesc sensibil Bucureștiul.
- Cum stăm la locuințele noi, față de țări din Europa.
Lipsa locuințelor la prețuri accesibile este o problemă comună în toată Europa, nu doar în România.
Numărul locuințelor terminate în România a crescut în trimestrul I 2026 pentru prima dată după trei ani de scăderi consecutive, arată datele Institutului Național de Statistică.
Cele 11.876 de locuințe date în folosință reprezintă un plus de 914 unități față de aceeași perioadă a anului trecut.
E un punct de inflexiune după o serie de scăderi care au dus piața de la 15.907 locuințe în trimestrul I 2022 la 10.962 în 2025.
Recuperarea este însă parțială și inegal distribuită, indică datele INS.
Iar pe ansamblul unui an tabloul rămâne încețoșat: 2025 s-a încheiat cu 59.062 de locuințe finalizate, cel mai slab rezultat anual din 2017 încoace.
Ruralul preia conducerea creșterii
Structura avansului: întregul plus vine din mediul rural, unde au fost finalizate 5.635 de locuințe, cu 1.025 mai multe decât în trimestrul I 2025.
Mediul urban, dimpotrivă, a livrat 6.241 de locuințe, în scădere cu 111 unități.
Consecința este o modificare vizibilă de structură: ponderea ruralului în totalul locuințelor terminate a urcat într-un singur an de la 42,1% la 47,4%, apropiindu-se de paritate cu orașele. Mediul urban rămâne majoritar, cu 52,6% din total, dar pierde teren într-un ritm accelerat – acum un an deținea aproape 60%.
Statul, prezență simbolică pe piața locuințelor noi
Datele de finanțare confirmă o tendință de durată: retragerea aproape completă a fondurilor publice din construcția de locuințe.
În trimestrul I 2026 au fost finalizate doar 234 de locuințe din fonduri publice, față de 455 în aceeași perioadă a anului trecut – o înjumătățire care reduce ponderea statului la 2% din total, de la 4,2% acum un an.
Fondurile private au acoperit restul de 98%, cu 11.642 de locuințe finalizate, în creștere cu 1.135 de unități. Cu alte cuvinte, sectorul privat a compensat integral retragerea statului și a generat în plus întreaga creștere netă a pieței.
Vestul trage piața, Capitala stagnează
Distribuția regională a creșterii este la fel de concentrată. Regiunea Vest a finalizat 1.680 de locuințe, cu 749 mai multe decât în trimestrul I 2025 – un avans de peste 80%, care reprezintă singur mai mult de trei sferturi din creșterea națională netă.
Este al doilea cel mai bun trimestru I al regiunii din întreaga serie statistică 2014–2026, după maximul de 2.016 locuințe atins în 2021. Ponderea Vestului în totalul național a urcat într-un an de la 8,5% la 14,2%.
Creșteri au mai înregistrat Nord-Vestul (+271 locuințe), Nord-Estul (+147) și Sud-Muntenia (+31).
București-Ilfov, cea mai mare piață rezidențială a țării, a stagnat: 3.827 de locuințe finalizate, cu doar 17 mai multe decât acum un an.
Regiunea rămâne lider detașat, cu 32,2% din total, dar ponderea ei se erodează – acum un an deținea 34,8%, iar în trimestrul I 2022 livra 5.551 de locuințe, cu 45% mai mult decât astăzi.
La polul opus, Sud-Vest Oltenia a finalizat 503 locuințe, în scădere cu 177 – cel mai slab trimestru I al regiunii din 2018 încoace – iar Sud-Estul a pierdut 119 unități. Regiunea Centru a rămas practic neschimbată.
Are România un deficit de locuințe?
Cifrele trimestriale spun cât se construiește, dar nu și dacă se construiește destul. Aici trebuie făcute corelații.
Tabloul e paradoxal: tot potrivit Statisticii, România are circa 8 milioane de familii, dar și circa 1,5 milioane de locuințe neocupate – 16,4% din numărul total de unități de locuit convenționale.
Pentru a estima deficitul real, experții nu se uită la stocul brut, ci la un set de indicatori, arată un studiu al ING:
Pentru aceasta din urmă se compară prețurile medii ale locuințelor sau chiriile cu venitul mediu al gospodăriei și se măsoară rata de suprasolicitare: procentul populației care cheltuiește pe locuire, inclusiv utilități, peste 40% din venitul disponibil.
Plecarea tinerilor „videază„ regiunile
Miza nu e doar socială: deficitul de locuințe limitează mobilitatea internă a forței de muncă.
Dacă tinerii nu găsesc un loc decent și accesibil în care să trăiască, vor căuta în altă parte, limitând potențialul de creștere al regiunii, arată un studiu al ING. De aceea multe guverne și-au fixat ținte de construcție – Germania 400.000 de locuințe pe an, Olanda 100.000 – pe care le ratează însă frecvent, din motive ciclice (dobânzi în creștere, costuri de construcție mai mari) și structurale (proceduri de autorizare prelungite, lipsa terenurilor adecvate).
Unde stă România pe acești indicatori, față de UE
La vârsta părăsirii casei părintești, cel mai târziu pleacă de acasă croații, slovacii, grecii, spaniolii și italienii; la polul opus stau nordicii – tinerii suedezi pleacă, în medie, cu peste zece ani mai devreme decât cei din sudul Europei.
În Olanda, Franța și Germania, unde deficitul de locuințe e ridicat, tinerii își găsesc totuși propriul drum mai devreme decât alți europeni.
La spațiul de locuit, România stă prost fără echivoc: împreună cu Polonia și Croația, are cel mai mic număr de camere disponibile per persoană din Europa, în timp ce Malta și Luxemburg conduc clasamentul.
La ritmul de înnoire a stocului locativ, Polonia a adăugat cel mai mare procent de locuințe noi în ultimul deceniu, urmată de Austria și Suedia.
La coada clasamentului stau Italia și Spania, sub 0,3%, din cauza procedurilor lungi de autorizare și a problemelor de finanțare.
România se află și ea printre codașe: rata locuințelor noi în totalul stocului e de circa 0,7%, de câțiva ani încoace.
Demografia lucrează în sens invers
Există însă un factor care relaxează, cel puțin teoretic, presiunea pe piața românească: populația. O populație în creștere pune presiune pe piața imobiliară – iar acesta nu este cazul României.
Doar câteva țări europene au proiecții de creștere demografică: Irlanda și Suedia conduc, cu plusuri estimate de peste 10% în următoarele două decenii.
În celălalt sens, Polonia și Italia se confruntă cu fertilitate scăzută, iar în cazul Poloniei și cu o migrație netă probabil negativă, pe măsură ce refugiații ucraineni se întorc treptat acasă.
România va avea una dintre cele mai accentuate scăderi de populație pe termen lung. La fiecare 10 ani, România pierde 1.000.000 de locuitori, fiind printre țările cu cel mai puternic declin demografic proiectat.
Un semnal, nu o confirmare
Cifrele primului trimestru sugerează că declinul început în 2023 și-ar putea fi atins fundul, dar o singură lectură trimestrială – și încă una cu date provizorii – nu confirmă o schimbare de trend.
Iar imaginea de fond rămâne contradictoriu: România construiește printre cele mai puține locuințe noi din Europa raportat la stoc și stă cel mai prost la spațiul de locuit per persoană, dar are 1,5 milioane de locuințe goale și o populație în scădere accelerată.
