Actrița Emilia Clarke, vedeta serialului „Game of Thrones”, a susținut un discurs emoționant în cadrul unei gale despre femei puternice, explicând la Londra cum a reușit să treacă peste faptul că a suferit două hemoragii cerebrale în perioada în care avea puțin peste 20 de ani, relatează Variety.
Actrița acum în vârstă de 39 de ani a povestit pe larg despre experiența sa și a glumit chiar pe seama modului în care aceasta i-a influențat cariera.
„Timp de câțiva ani, am simțit că am păcălit moartea și că urma să vină după mine. Am avut cu adevărat senzația că făcusem ceva greșit și că nu ar trebui să fiu aici”, a povestit Emilia Clarke în fața publicului.
„De asemenea, am crezut că mi-a afectat capacitatea de a juca – lucru cu care unii oameni ar putea fi de acord!”, a glumit ea. Printre rolurile sale recente se numără cele din filmul S.F. „The Pod Generation” din 2023 și în serialele „Secret Invasion” și „Ponies”. Cele două seriale sunt difuzate în streaming în România de Disney+, respectiv SkyShowtime.
Emilia Clarke spune că a fost copleșită de reacția oamenilor
În afara actoriei, Clarke și mama sa au înființat organizația caritabilă SameYou în 2019, după ce actrița a dezvăluit public prin ce a trecut, iar scopul lor a fost să îi ajute pe alți supraviețuitori ai hemoragiilor cerebrale.
„Când mi-am împărtășit în sfârșit povestea în 2019, am fost copleșiți de reacția oamenilor”, a declarat ea la gala Power of Women London. „În principal, tineri ne-au contactat pentru a ne spune propriile lor povești. Astăzi avem zeci de mii de supraviețuitori în comunitatea noastră care spun, în esență, același lucru: drumul spre vindecare se simte ca și cum ai cădea de pe marginea unei prăpastii fără ca cineva să fie acolo ca să te prindă”, a subliniat ea.
„Aveam 22 de ani când am suferit primul anevrism cerebral. Aveam 24 de ani când am trecut prin al doilea. Tot la 22 de ani am filmat primul sezon din «Game of Thrones», iar la 24 de ani mi-am făcut debutul pe Broadway. Mi-ar plăcea să dau vina pe hemoragia cerebrală pentru recenziile proaste, dar aceasta s-a produs după ce spectacolul se încheiase, puțin prea devreme…”, a mai spus ea.

Celebra actriță a vorbit de mai multe ori în ultimii ani despre problemele de sănătate
„Acesta este adevărul: una din trei persoane va suferi o leziune cerebrală la un moment dat în viață, iar dacă supraviețuiești unei traume cerebrale, te-ai putea aștepta să fii vindecat și să îți reiei viața în mod normal. Dar te-ai înșela”, a mai afirmat actrița pe care rolul lui Daenerys Targaryen din serialul „Game of Thrones” a făcut-o o vedetă recunoscută la nivel internațional.
Ea a vorbit de mai multe ori în ultimii ani despre problemele de sănătate prin care a trecut, încercând să îi încurajeze pe cei aflați într-o situație similară.
Într-un interviu acordat revistei Big Issue în 2024, ea a subliniat modul în care leziunile cerebrale pot afecta imaginea de sine a celor care au trecut rămas cu ele în urma unor traume.
Ea a povestit inclusiv că la un moment dat le-a cerut medicilor să o lase să moară din cauza fricii că nu va mai putea juca niciodată.
„Când ai o leziune cerebrală, deoarece îți afectează la un nivel atât de dramatic opinia despre sine, toate nesiguranțele tale pe care le ai când mergi la muncă se cvadruplează peste noapte”, a explicat ea.
„Voi fi concediată? Voi fi concediată fiindcă ei (n.r. producătorii) nu cred că sunt capabilă să termin treaba. Păi, dacă ar fi să mor, mai bine mor la TV”, a relatat ea unele din gândurile sale din perioada respectivă.





