Erdogan: Noul zăcământ din Marea Neagră are rezerve de 405 mld. metri cubi de gaze / Acesta este în apropierea perimetrului românesc Neptun – Energie

Președintele Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că Turcia a majorat estimarea rezervelor de gaze dintr-un zăcământ din Marea Neagră la 405 miliarde de metri cubi, cu 85 mld. metri cubi mai mult decât se credea anterior transmite Reuters.

Președintele turc a precizat că zăcământul se află la aproape 4.500 adâncime.

În august Erdogan anunțase că acest zăcământ conține 320 miliarde de metri cubi de gaz natural, fiind cea mai mare descoperire de acest fel din istoria Turciei.

Ministrul Energiei, Fatih Donmez, afirma în iulie că nava de explorare Fatih a început lucrările în perimetrul Tuna-1, aflată la circa 150 de kilometri de coasta Turciei și în apropierea zonei unde se intersectează granițele maritime cu România și Bulgaria.

Zona este în apropierea perimetrului Neptun, unde a fost descoperit cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii, în urmă cu opt ani.

Erdogan spunea, acum două luni, că descoperirea a fost făcută în sectorul Tuna-1 iar primele date arată “că zăcământul face parte dintr-o rezervă mult mai importantă”.

“Dumnezeul ne-a deschis o poartă spre bogății nemaivăzute. Obiectivul nostru este să punem gazele din marea noastră în serviciul națiunii noastre din 2023”, a continuat el.

Ulterior, în contextul disputei teritoriale cu grecia, Erdogan a spus că “Turcia va lua ce îi revine de drept în Marea Neagră, în Marea Egee și în Mediterana (…) Nu vom face nicio concesie asupra a ceea ce ne aparține”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *