Euro 2024: „Războaiele culinare” din tribune condimentează acţiunea de pe teren

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mai întâi, fanii albanezi şi-au provocat rivalii italieni, rupând spaghete nefierte în faţa lor. Apoi, austriecii au urmat exemplul, rupând baghete în faţa suporterilor francezi înainte de confruntarea lor de la Euro 2024, relatează Reuters.

Vizitatorii care s-au adunat în Germania pentru turneul care durează o lună se distrează cu „războaie culinare” care par la fel de picante ca meciurile în sine. Pe lângă „profanarea” mâncărurilor naţionale pe străzi, care a stârnit mai mult amuzament decât indignare, pe stadioane au apărut bannere cu mâncare.

„Fondue, mai bun decât gulaşul”, scria pe unul dintre ele la meciul Elveţia – Ungaria. „Mănâncă paste, aleargă Fasta”, era mesajul de pe un afiş italian la meciul cu Albania. Şi „Kielbasa [cârnaţi] mai buni decât gouda”, se lăudau fanii polonezi împotriva Ţărilor de Jos.

Evenimente

25 iunie – Medika TV – Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie – Maraton Profit News20 TV – Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

FOTO: X
FOTO: X

Cu toate acestea, insultele culinare s-au dovedit uneori de rău augur. Albania a pierdut cu 1-2 în faţa Italiei, după ce a rupt pastele, iar Austria a fost învinsă cu 1-0 de Franţa

Naţiunea gazdă, Germania, se consideră norocoasă pentru că, în afară de ciocnirile din Gelsenkirchen, problemele cu huliganii, de care se temea, au fost minime. Au fost mai multe paste şi pâini rupte decât oase rupte şi sticle sparte.

” Slavă Domnului că nu au existat violenţe. În schimb, asistăm la multă distracţie şi glume între fani, cum ar fi aceste „războaie culinare” hilare”, a declarat Roland Koch, deţinător de standuri alimentare în Hamburg. „Doar nu vă puneţi cu currywurst-ul nostru – altfel atunci vor fi probleme, vă avertizez!”, a adăugat el, referindu-se la omniprezentul cârnat şi sos picant care se vinde la chioşcul său şi aparent la orice alt colţ de stradă din Germania.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@news20.ro.

spot_imgspot_img