Eurostat: Românii lucrează în medie 34 de ani de-a lungul vieţii. Care este media UE – Finante

Un român lucrează în medie 33,8 ani pe parcursul vieţii active, cu 8,2 ani mai puţin decât media din Suedia, ţara din UE unde locuitorii înregistrează cea mai ridicată durată de muncă, şi cu 1,8 ani mai mult faţă de locuitorii din Italia, statul aflat la polul opus în clasament, arată date Eurostat publicate luni și citate de Mediafax.

Faţă de acum un deceniu, durata estimată a vieţii active a unui român a crescut cu 2,4 ani de la 31,4 ani în 2009 la 33,8 ani în 2019.

În România, o femeie munceşte în medie 30,3 de ani pe parcursul vieţii active, în creştere cu 1,6 ani faţă de anul 2009, în timp ce un bărbat munceşte în medie 37 ani, în creştere cu 3,1 ani faţă de acum zece ani.

Media UE este 36 de ani


La nivelul statelor din cadrul Uniunii Europene durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieţii a fost de 35,9 ani.

“În 2019, durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieţii în rândul populaţiei adulte a Uniunii Europene (UE) a fost de 35,9 ani, cu 0,2 ani mai mare faţă de media înregistrată în 2018 şi cu 3,6 ani peste media din 2000”, transmit analiştii Eurostat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *