Una dintre marile dileme ale viitorului sezon de Formula 1 a fost rezolvată joi. Aston Martin a anunțat oficial că Fernando Alonso își va prelungi angajamentul.
Fernando AlonsoFoto: BARNI Cristiano/ATP/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia
>> Pilotul favorit să-i fie coechipier lui Max Verstappen la RedBull în 2025
Fernando Alonso va continua la Aston Martin și din sezonul viitor
Britanicii de la Aston Martin au anunțat joi după amiază într-un comunicat că Fernando Alonso va continua și din sezonul viitor.
Pilotul spaniol a semnat „un contract pe termen lung”, care în principiu înseamnă două sezoane, până în 2026, scrie Marca.
De două ori campion mondial în 2005 și 2006, Alonso a așteptat cu prudență primele curse din acest sezon pentru a evalua noul monopost, dar și pentru a sonda piața în vederea unui nou contract.
„Asigurarea viitorului pe termen lung al lui Fernando la Aston Martin este o veste fantastică. Am construit o relație de lucru puternică în ultimele 18 luni și împărtășim aceeași dorință de a realiza un proiect de succes” – a declarat șeful celor de la Aston Martin, Mike Krack.





