Ford suspendă temporar producția la toate fabricile sale din Europa, ca răspuns la răspândirea coronavirusului – Coronavirus

„Deși impactul coronavirusului în fabricile noastre a fost, din fericire unul limitat până acum, efectele sale asupra angajaților, dealerilor, furnizorilor și clienților noștri, precum și asupra societății europene în ansamblu, sunt fără precedent” a declarat Stuart Rowley, Președinte Ford Europa.
„Din cauza impactului dramatic pe care îl are această criză iasupra pieței auto europene și asupra industriei furnizorilor – și ținând cont de de acțiunile recente ale țărilor pentru a restricționa toate călătoriile și contactele personale, în afară de cele esențiale – vom opri temporar producția în principalele noastre fabrici din Europa continentală”.
„În momente dificile ca acesta, trebuie să rămânem uniți și să punem oamenii pe primul loc”
„Noi la Ford vom face tot ce putem în săptămânile următoare pentru a ajuta la depășirea acestei crize, pentru a reduce răspândirea și pentru a atenua efectele pe cât posibil”.
Această măsură este luată în contextul restrictiilor impuse de guvernele naționale în privința transportului și contactelor personale, astfel că vânzările de mașini și componentele sunt afectate la nivelul întregului continent.
Ford Europa are aproximativ 46,000 de angajați în unitățile proprii și în asocierile în participație consolidate și aproximativ 61,000 de angajați, dacă includem și societățile neconsolidate. Pe lângă Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia de servicii pentru clienți Ford și 19 unități de producție (12 unități proprii și șapte asocieri în participație neconsolidate).