Formula 1: Mercedes, contestaţie după victoria lui Max Verstappen la Abu Dhabi – Motor

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​Mercedes, echipa lui Lewis Hamilton, contestă victoria obținută duminică de olandezul Max Verstappen în Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, ultima etapă a sezonului de Formula 1, succes sinonim cu primul titlu mondial din carieră cucerit de pilotul de la Red Bull.

Cursa s-a jucat în ultima sa parte, după turul 53/58, în urma unui accident suferit de Nicholas Latifi (Williams), care a necesitat intrarea pe pistă a safety car-ului.

Înaintea accidentului, Hamilton conducea confortabil, cu peste 11 secunde avans faţă de Verstappen şi între cei doi se aflau cinci monoposturi întârziate cu un tur.

Iniţial, directorul de cursă şi şeful comisarilor FIA, Michael Masi, a decis că monoposturile întârziate rămân pe loc, apoi s-a răzgândit şi le-a permis acestora să revină în coada plutonului. Această ultimă situaţia a „pulverizat” avantajul lui Hamilton şi i l-a plasat în „coaste” pe Verstappen, care între timp trecuse pe la boxe şi „încălţase” cauciucuri soft.

S-a mai concurat doar un tur, sufiecient pentru olandez să-l întreacă pe pilotul britanic, a cărui maşină era echipată cu pneuri dure uzate, şi să-i „sufle” titlul mondial.

Contestaţia celor de la Mercedes vizează două direcţii. Mai întâi, echipa germană îl acuză pe Verstappen că a încălcat articolul 48.8 din regulamentul sportiv, care prevede că „niciun pilot nu poate depăşi un alt monopost pe pistă, nici maşina de siguranţă, până când nu trece de Linie (a se vedea articolul 5.3) pentru prima dată după ce safety car-ul a revenit la boxe”.

Verstappen pare că îl depăşeşte uşor pe Hamilton înaintea virajului 12, în turul 57, înainte de restart.

Al doilea protest se bazează pe articolul 48.12, care spune că „orice monopost care a fost întrecut de lider este obligat să depăşească maşinile aflate în acelaşi tur cu liderul şi maşina de siguranţă”, revenind în coada plutonului.

Din camera de control a cursei s-a ordonat ca numai monoposturile pilotate de Lando Norris, Fernando Alonso, Esteban Ocon, Charles Leclerc şi Sebastian Vettel, respectiv cele dintre primii doi clasaţi, să depăşească safety car-ul şi să meargă în coada plutonului, nu şi cele pilotate de Daniel Ricciardo, Lance Stroll şi Mick Schumacher, aflate în aceeaşi situaţie, dar în spatele lui Verstappen.

Urmează ca FIA să decidă dacă acceptă contestaţia, caz în care o va analiza şi va lua o decizie, informează News.ro.

Lewis Hamilton a fost la doar câțiva kilometri distanță de un titlu mondial care l-ar fi făcut să-l depășească pe legendarul Michael Schumacher. Cei doi au câte șapte titluri mondiale cucerite în Formula 1.

Michael Schumacher: 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004.
Lewis Hamilton: 2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019, 2020.

Mercedes și-a păstrat titlul mondial la constructori în fața celor de la RedBull.

spot_imgspot_img