Pilotul de Formula 2 Juan Manuel Correa, grav rănit în accidentul în care şi-a pierdut viaţa francezul Anthoine Hubert, va trece, duminică, printr-o operaţie extrem de dificilă, de peste zece ore, în care medicii vor încerca să-i salveze piciorul drept de la amputare, informează Reuters, conform News.ro.
Medicii i-au oferit lui Correa opţiunea unei „amputări reconstructive” a piciorului său drept, însă pilotul de 20 de ani a decis să suporte o operaţie, se mai arată în comunicat.
„Operaţia de duminică va fi crucială pentru viitorul lui Juan Manuel. În timpul intervenţiei, medicii vor salva ce se poate salva şi vor îndepărta ce este de îndepărtat, pentru a-i reconstrui partea inferioară a piciorului drept în cea mai bună condiţie posibilă. Chirurgii, printre cei mai buni în domeniu, sunt de un optimist precaut, ţinând cont de rapida recuperare a lui Juan Manuel din precedentele săptămâni”, a precizat familia lui Correa.
La 31 august, la Spa-Francorchamps, pilotul de 22 de ani al echipei Arden, Anthoine Hubert, şi-a pierdut viaţa în cursa belgiană de Formula 2.
Monopostul francezului a pierdut aripa faţă după o coliziune şi a ajuns în zidul de protecţie de pe marginea dreaptă a circuitului, de unde a ricoşat înapoi pe pistă.
El a fost transportat la un spital din apropierea circuitului, apoi transferat, la 3 septembrie, la o unitate medicală din Londra, unde a fost plasat în comă indusă, pentru o mai bună recuperare.





