Fostul deputat Dorinel Ursărescu, o nouă condamnare pentru corupție: 2 ani și 4 luni de închisoare – Esential

Fostul deputat liberal Dorinel Ursărescu a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru cumpărare de influență. Decizia nu este definitivă, însă Ursărescu mai are o condamnare, anunță newsweek.ro.

Într-un alt proces, acesta a fost condamnat tot pentru fapte de corupție, la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere.

Până în luna august, Ursărescu a fost consilier al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, „funcție pe care ajunsese cu sprijinul controversatului baron al PSD Neamț, Ionel Arsene”, potrivit publicației citate. Atunci, fostul premier Viorica Dăncilă i-a cerut demisia.

Acesta a fost deputat în legislaturile 2004 – 2008 și 2012 – 2016. În acest ultim mandat, a fost ales pe listele PNL pentru a trece apoi la ALDE.

Judecătorii de la Tribunalul Bacău au decis miercuri ca Dorinel Ursărescu, fost deputat PNL/ALDE de Neamț și fost președinte al PNL Neamț, să fie condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

Magistrații au constatat că „infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea executării condiționate a pedepsei, prin sentința penală nr. 119 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În temeiul art. 15 din Legea 187, dispune anularea suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin decizia ÎCCJ (…)..aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 ani la care se adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare reprezentând o treime din cuantumul pedepsei mai mici, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultată de 2 ani și 4 luni închisoare (…) Dispune supravegherea executării pedepsei rezultante stabilite în prezenta cauză. În temeiul art. 92 raportat la art. 97 CP, stabilește un termen de supraveghere de 4 ani (…)”. Decizia Tribunalul Bacău nu este definitive și poate fi atacată a instanța superioară. Dorinel Ursărescu și ceilalți doi inculpați au fost trimiși în judecată de către procurorii anticorupție, în decembrie 2017.

Care erau acuzațiile DNA, potrivit unui comunicat publicat în 2017:

  • BANU MIHAI, trafic de influență în formă continuată,
  • URSĂRESCU DORINEL, administrator al unei societăți comerciale, cumpărare de influență,
  • ROTARU ION, administrator al unei societăți comerciale, cumpărare de influență.

În perioada iulie 2010 – noiembrie 2011, Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins și primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăți comerciale, de la ceilalți doi inculpați, suma totală de 1.264.000 lei ( 824.000 lei de la Ursărescu Dorinel și 440.000 lei de la Rotaru Ion).

Banii au fost pretinși și primiți pentru ca Banu Mihai să-și exercite influența asupra reprezentanților unei societăți comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, firmelor administrate de Ursărescu Dorinel și Rotaru Ion. De asemenea, Banu Mihai a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către Banu Mihai.

Pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea lui Banu Mihai, între cele două societăți subcontractoare și firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *