FOTO Atac armat în Canada: Cel puțin 16 oameni au fost uciși / Atacatorul, un bărbat de 51 de ani îmbrăcat în polițist, a murit – International

Un bărbat înarmat îmbărcat în polițist a ucis cel puțin 16 oameni, inclusiv o polițistă, în provincia Noua Scoție din Canada. Motivul atacului este încă necunoscut, iar atactorul este mort, relatează AFP.

Atacatorul, un bărbat de 51 de ani, un tehnician dentar, potrivit mass-media, a fost ucis în timpul arestării sale după o urmărire care a durat 12 ore în provincia din estul Canadei, a spus Poliția.

Gabriel Wortman a circulat la bordul unei mașini foarte similare cu cea a poliției, purtând cel puțin o parte a uniformei de poliție.

Motivele atacului armat care a șocat țara sunt încă necunoscute.

Bilanțul morților este de cel puțin 16, printre care și atacatorul.

”Este prea devreme pentru a vorbi de un motiv”, a spus anchetatorul din Noua Scoție Chris Leather.

Mai multe victime par să ”nu aibă legătură cu atacatorul”, a subliniat el. Cu toate acestea, ”faptul că purta o uniformă și avea o mașină de poliție sugerează că acesta nu a fost un act spontan”.

Atacul a încpeut sâmbătă seara în comunitatea rurală Portapique, un oraș aflat la câteva sute de kilometri de Halifax.

Mai multe victime au fost descoperite în fața sau în interiorul unei case, unde polițiștii fuseseră sunați să intervină din cauza focurilor de armă.

Presupusl atacator a fugit când a ajuns poliția și a urmat o urmărire de 12 ore.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *