FOTO Cum și-a uimit Darren Cahill fanii de Halloween 2021 – Tenis

Ajuns acasă după săptămâni întregi de izolare, Darren Cahill a putut petrecere alături de familie Halloween 2021, fostul antrenor al Simonei Halep deghizându-se foarte bine. Australianul și-a uimit fanii de pe Instagram cu alegerea făcută.
Sursa foto: Darren Cahill / Instagram
Simona Halep și Darren Cahill, șase ani împreună în circuitul WTA
Simona și Darren au început colaborarea în 2015, cei doi ajungând să lucreze inițial împreună datorită programului Adidas pentru dezvoltarea tinerilor jucători.
Halep și Cahill au lucrat în perioada 2015-2018, iar Simona a reușit să câștige turneul de la Roland Garros (2018) și să ajungă pe locul 1 în ierarhia WTA.
Pe 12 septembrie 2019, Simona anunța revenirea australianului în echipa sa. În vara acelui an, sportiva noastră cucerise titlul la Wimbledon alături de Daniel Dobre, dar și cu ajutorul sfaturilor venite de la analistul sportiv Darren Cahill (ESPN).
Colaborarea celor doi a continuat în 2020, un an în care însă s-a jucat puțin tenis din cauza pandemiei de coronavirus. În plus, Simona nu a participat nici la US Open.
Sezonul în curs a fost unul dificil pentru Halep: s-a accidentat la Roma, iar apoi a ratat practic cea mai importantă parte a sezonului: Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Darren Cahill, unul dintre cei mai respectați antrenori din circuit
Darren Cahill este un nume foarte important în circuitul mondial al tenisului profesionist.
Australianul a reușit să-l facă pe Lleyton Hewitt cel mai tânăr număr 1 mondial din istorie, iar pe Andre Agassi cel mai bătrân.
A cucerit de-a lungul carierei alături de elevii săi următoarele titluri de Grand Slam: US Open 2001 (cu Lleyton Hewitt), Australian Open 2003 (cu Andre Agassi), Roland Garros 2018 (cu Simona Halep) și Wimbledon 2019 (cu Simona Halep, a sfătuit-o și a participat la realizarea tacticii).
S-ar putea să te intereseze și:
FOTO Darren Cahill, la antrenament cu noua elevă – Reacția superbă a Simonei Halep