FOTO Fotografii proaspăt descoperite cu lagărul de exterminare Sobibor îl înfățișează cel mai probabil pe gardianul nazist John Demjanjuk – International

Istoricii din Germania au publicat poze nevăzute până acum cu lagărul de exterminare Sobibor, inclusiv imagini cu cel despre care se crede că este John Demjanjuk, care a fost condamnat în 2011 pentru rolul său în uciderea a aproximativ 28.000 de oameni în lagăr, relatează Reuters.

John Demjanjuk, născut în Ucraina și care a fost numărul unu pe lista Centrului Simon Wiesenthal cu ”Cei mai căutați criminali naziști”, a fost deportat în Germania din Statele Unite în 2009, unde și-a petrecut aproape toată viața ca muncitor, pentru a fi judecat.

Fotografiile, descrise de către istoricul Martin Cueppers ca reprezentând un ”salt cuantic în dovezile vizuale cu privire la Holocaustul din Polonia ocupată”, au aparținut lui Johann Niemann, cândva comandant adjunct la Sobibor.

Între martie 1942 și noiembrie 1943, aproximativ 1,8 milioane de evrei au fost omorâți ca parte a programului nazist numit Operațiunea ”Aktion Reinhard”, cei mai mulți în lagărele Belzec, Sobibor și Treblinka.

Există puține fotografii cu Sobibor, care a fost distrus la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial, astfel că pozele oferă o perspectivă nouă asupra modului în care funcționa lagărul și asupra indivizilor implicați.

”A fost o experiență care îți taie respirația pentru mine să văd aceste fotografii despre Sobibor”, a spus Jetje Manheim, 72, din Olanda, ai căror bunici au fost omorâți în lagărul în care evreii au fost uciși cu gaze de eșapament în camerele de gazare.

Istoricii au abordat poliția pentru a-i ajuta să îl identifice pe Demjanjuk.

”Concluzia că cel probabil este John Demjanjuk a fost o combinație de metode moderne ale poliției și cercetare istorică”, a spus Cueppers.

Demjanjuk a fost găsit vinovat de pentru participarea la uciderea a 27.900 de evrei, în perioada în care era gardian la lagărul de exterminare nazist din Sobibor.

Acesta a murit în 2012.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *