FOTO Un nou contract va fi semnat pe Autostrada Transilvania cu un constructor din România. Risc însemnat ca tronsonul să devină „muzeu” la finalul lucrărilor – Infrastructura_Articole

Asocierea de firme românești UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct va construi 12,24 km din autostrada Transilvania între Zimbor și Poarta Sălajului pentru circa 680 de milioane de lei. Contractul ar urma să fie semnat vineri la Zalău și marchează al doilea lot al Autostrăzii Transilvania pe care constructorul băcăuan UMB va lucra, după Gilău – Nădășelu. Cu toate acestea, tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului riscă să devină un nou tronson „muzeu” la finalizarea lucrărilor.

Vineri 26 iunie Compania de Autostrăzi ar urma să semneze la Zalău contractul cu UMB pentru “Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsectiunea 3B2: Zimbor – Poarta Sălajului (km 13+260 – km 25+500)”.

Atribuirea contractului a venit în urmă cu două săptămâni, iar semnarea contractului va avea loc acum pentru că nu au existat contestații depuse. De altfel, UMB a câștigat cu prețul de 680.405.395,28 Lei fără TVA și un punctaj total de 100 puncte, din care 45 de puncte pentru componenta financiară și 55 de puncte pentru componenta tehnică.

Prețul pe km de autostradă este de 55.588.676,08 lei fără TVA, reprezentând 11.495.238,86 Euro fără TVA, transmite Compania.

Durata contractului este de 156 de luni, din care:

– 12 luni perioada de proiectare,
– 24 luni perioada de execuție a lucrărilor,

– 120 de luni perioadă de garanție a lucrărilor.

Lotul Poarta Sălajului – Zimbor, cu risc de a deveni un nou „muzeu” de autostradă

Problema apare la capătul lotului de la Zimbor, acolo unde nodul rutier pentru descărcarea traficului ține de tronsonul adiacent Zimbor – Mihăiești – Nădășelu, lot aflat în licitație și unde CNAIR tocmai a publicat 118 răspunsuri la clarificările cerute de constructori – semn că licitația este una complexă și s-ar mai putea întinde în timp.

Fără acel nod rutier, practic, tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului ar putea rămâne „muzeu”, neputând fi folosit.

Mai mult, capătul lotului de la Zimbor vine direct peste un deal și se termină abrupt, urmând să fie continuat de următorul lot direct cu un pasaj peste DN1G și apoi nodul rutier. Cu alte cuvinte vor exista clare dificultăți în a amenaja o descărcare provizorie în caz că lotul adiacent nu va fi gata la timp.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *