Proiectul de lege a fost aprobat luni în Adunarea Națională cu 326 de voturi pentru, 115 împotrivă și 42 de abțineri.
Noua lege, numită „PMA pentru toate”, mai conține o noutate – oferă tinerilor cu vârste de peste 18 ani posibilitatea de a cunoaște identitatea celor care au donat sperma sau ovocitele. În acest caz, însă, nu vor fi recunoscute legal legăturile de filiație cu donatorul.
Până acum, femeile singure sau cuplurile de lesbiene mergeau în Belgia sau Spania pentru PMA, o cale aleasă de cel puțin 2.400 de persoane pe an, potrivit unui sondaj publicat în 2020 de ziarul catolic La Croix. Acum va fi posibil să se facă acest lucru în Franța în sectorul sănătății publice.
În ceea ce privește cuplurile de lesbiene, va fi nevoie ca, în timpul sarcinii, cele două femei să dea o declarație în fața unui notar, pentru ca ambele să fie recunoscute ca „mame” ale copilului nenăscut.
În prezent, după adoptarea „căsătoriei pentru toți” în 2013, partenera femeii care a născut poate aplica pentru adopția copilului. Dar este un proces legal îndelungat care nu duce întotdeauna la un final reușit.





