
Emmanuel Macron. Credit foto: Ludovic Marin / AFP / Profimedia
„Republica Islamică Iran poartă principala responsabilitate” pentru războiul din Orientul Mijlociu, a declarat președintele francez Emmanuel Macron, într-un discurs către națiune, marți seară, în a patra zi a operațiunii lansate de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, potrivit Reuters și Le Figaro.
Liderul francez a reclamat situația din strâmtoarea Hormuz, care „este practic închisă”, și a spus că își dorește „construirea unei coaliții” care să protejeze rute maritime „esențiale pentru economia globală”.
„Astăzi, Strâmtoarea Hormuz este practic închisă… Canalul Suez și Marea Roșie sunt, de asemenea, sub presiune și amenințate”, a declarat Macron. „Luăm inițiativa de a construi o coaliție pentru a pune în comun resurse, inclusiv forța militară, pentru a relua și securiza traficul pe aceste căi navigabile esențiale pentru economia globală”, a continuat el.
Macron a anunțat că a ordonat portavionului nuclear Charles de Gaulle și dispozitivului său să se îndrepte spre Marea Mediterană. Totodată, potrivit președintelui, Franța trimite fregata Languedoc și sisteme de apărare antiaeriană în Cipru.
„Multe lucruri sunt încă instabile, dar Franța rămâne o putere care caută să mențină pacea, o forță puternică și stabilă”, a subliniat Emmanuel Macron.
El a vorbit și despre o postură de forță „defensivă” în Orientul Mijlociu.
„Avem acorduri de apărare cu Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite. Avem, de asemenea, legături cu Iordania și cu aliații noștri kurzi. Am doborât drone în autoapărare”, a afirmat șeful statului francez.
„Pe lângă resursele deja prezente, în ultimele ore au fost desfășurate radare și avioane de vânătoare Rafale”, a adăugat președintele Macron.
Știre în curs de actualizare





