Fundatie fara beton gata intr-o zi si gata refolosibila

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Întreaga lume e în mişcare. Bineînţeles că ştiam asta încă de la faimosul “Eppur şi muove”, dar totuşi parcă ritmul accelerat al ultimilor ani l-ar face până şi pe Galileo Galilei să-şi abată atenţia de la rotaţia Pământului la haosul care are loc pe acesta.

Pandemie, războaie, cutremure, fenomene meteo extreme, calamităţi, criza energiei, inflaţie, toate au un efect devastator asupra calităţii vieţii noastre. Chiar dacă vă număraţi printre fericiţii care nu au suferit pierderi obiective în urma acestor evenimente, cu siguranţă una dintre nevoile umane de bază v-au fost afectate.

După nevoile fiziologice, Maslow a considerat că securitatea este următoarea nevoie ca şi importantă. Şi cine îl poate contrazice? Pentru a putea supravieţui avem nevoie să ne simţim în siguranţă, iar locul unde avem cel mai des acest sentiment este acasă.

Acasă, locul unde petrecem cel mai mult timp, unde sunt persoanele cele mai dragi, unde ne creştem copiii, unde avem cele mai de preţ obiecte, unde lucrăm, unde trăim, aici, mai mult ca oriunde altundeva trebuie să avem sentimentul că nimic rău nu ni se poate întâmpla.

Ei bine acest lucru nu a fost niciodată mai tangibil! Noile tehnologii din domeniul construcţiilor au ca scop principal siguranţa ta, atât fizică cât şi financiară. Trendul de a ridica construcţii sigure şi durabile la standarde NZEB a ajuns de curând şi în România.

Construcţia pe piloni metalici, testată în Europa în ultimii ani, se extinde şi la nivelul ţării noastre atât în domeniul locuinţelor cât şi a lucrărilor de mai mare anvergură: infrastructură, centre comerciale, spaţii de depozitare, poduri, etc.

Pentru că tot ce începe bine se termină la fel, experţii trag un semnal de alarmă asupra importanţei pe care o are fundaţia: “În timpul construirii unei case, una dintre cele mai importante părţi ale procesului este construirea unei fundaţii solide şi eficiente energetic. Din păcate, mulţi beneficiari care aleg să construiască o fundaţie neeficientă energetic, executată cu neglijenţă, se confruntă cu o serie de probleme. Printre acestea se numără costurile ridicate pentru încălzirea sau răcirea locuinţei, disconfortul termic în timpul sezonului rece sau cald, probleme cu umiditatea şi chiar apariţia de boli respiratorii cauzate de o ventilaţie deficitară.”

Comparativ cu metodele convenţionale, şuruburile de fundaţie oferă o multitudine de avantaje: instalare rapidă, minimă perturbare a terenului, capacitate mare de încărcare şi versatilitate în diferite tipuri de sol, fundaţii fără vibraţii, fără turnare de beton şi deci fără timp de uscare, timp mic de montare, se poate monta şi în condiţii meteo nefavorabile (îngheţ), fără întreţinere şi cu o durată lungă de viaţă. Mai mult, acestea sunt o alegere eco-friendly, fiind reutilizabile şi reciclabile.

Fie că sunteţi un profesionist în domeniul construcţiilor sau un entuziast DIY, micropiloţii metalici înşurubaţi vin în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră cu soluţii personalizate. De la proiecte rezidenţiale, până la infrastructură şi instalaţii industriale, şuruburile reprezintă fundaţia solidă pe care v-aţi dorit-o mereu.

Veţi fi surprinşi de modul în care şuruburile de fundaţie pot revoluţiona proiectele dumneavoastră de construcţie şi contribui la un viitor mai sustenabil.

Nu lăsaţi tradiţia să vă împiedice progresul – alegeţi şuruburile de fundaţie pentru o construcţie rapidă, eficientă şi respectuoasă faţă de mediul înconjurător. Dacă vă sperie ideea de a porni în una dintre cele mai mari aventuri ale vieţii tale şi anume construcţia viitoarei locuinţe, află că nu trebuie să fii singur. O echipă de profesionişti îţi poate fi alături de la creionarea planului până la şampania de la finalul lucrărilor.

spot_imgspot_img