
Locotenentul general Vladimir Alexeiev. Sursă foto: Ministerul rus al Apărării
Un înalt oficial militar rus, generalul-locotenent Vladimir Alexeiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri la Moscova, potrivit anchetatorilor, citați de presa de stat, scrie Reuters.
Vladimir Alekseev a fost ținta unui asasinat în nord-vestul Moscovei, iar acesta a fost internat în spital, a anunțat purtătorul de cuvânt oficial al Comitetului de Investigații al Federației Ruse, Svetlana Petrenko, conform TASS.
Alexeiev este șeful adjunct al Direcției principale a Statului Major General al Ministerului Apărării (GRU).
Când șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a organizat o revoltă de scurtă durată în iunie 2023, Alexeiev a fost unul dintre înalții oficiali trimiși să negocieze cu el.
Mai mulți ofițeri superiori ai armatei ruse au fost asasinați de la începutul războiului din Ucraina, Moscova acuzând Kievul de aceste atacuri.





