Geoană, despre războiul din Ucraina: Următoarele câteva săptămâni vor fi determinante pentru cursul acestui război de lungă durată

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că următoarele câteva săptămâni pot fi determinante pentru soarta războiului din Ucraina, el estimând că în această etapă a războiului Ucraina va înregistra mai multe pierderi de vieţi omeneşti decât în cea precedentă, notează News.ro.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATOFoto: Petras Malukas / AFP / Profimedia Images

„Va fi un război de uzură, un război de durată, dar putem spune acum, evaluând situaţia după 100 de zile, că următoarele câteva săptămâni vor fi determinante pentru cursul acestui război de lungă durată. De ce spunem asta? Pentru că în jur de o treime din forţele ruseşti mobilizate la începutul războiului, acum o sută de zile, sunt astăzi incapacitate din diverse motive, Federaţia Rusă încearcă diverse metode de a-şi recompleta resursele militare şi tehnice care au fost eliminate de către ucraineni. Au progres limitat, dar au ceva progres în Donbas şi de aceea aşteptăm ca aceste câteva săptămâni să fie săptămâni foarte încrâncenate, cu pierderi umane de ambele părţi, de această dată, semnificative. Până acum, Ucraina, în prima fază a războiului, în jurul Kievului, a avut pierderi relativ moderate. Acum, într-un război de alt tip, de factură – multă artilerie, multe bombardamente – sunt pierderi de ambele părţi. Deci intrăm în câteva săptămâni care pot fi determinante pentru viitorul războiului”, a afirmat Mircea Geoană, vineri seară, la Ştirile ProTv.

„Ucraina poate câştiga acest război şi trebuie să câştige acest război”

Secretarul general adjunct al NATO a explicat că situaţia forţelor armate ruse este mai favorabilă lor în Donbas datorită apropierii de Rusia, au linii de aprovizionare mai scurte şi nu mai au problemele de logistică pe care le-au avut în prima etapă.

„Dar moralul rămâne în continuare prost la ruşi, trupele refuză, mulţi dintre ei se prefac că au murit şi reînvie după câteva secunde, aţi văzut ce circulă pe internet”, a spus Geoană.

Pe de altă parte, Geoană a vorbit despre „calculele greşite” ale Rusiei, respectiv acela de a crede că armata rusă va fi primită ca eliberatoare, dar şi acela de a subestima capacitatea de rezistenţă a armatei ucrainene.

Oficialul NATO a precizat că, dacă ucrainenii „vor continua să rămână mobilizaţi, să rămână la fel de eroici şi plini de inventivitate cum au făcut-o până acum şi pe măsură ce vine sprijinul occidental, este foarte posibil ca ei să treacă bine de aceste câteva săptămâni”.

„Ucraina poate câştiga acest război şi Ucraina trebuie să câştige acest război”, a adăugat Geoană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *