George Simion, dosar penal pentru că a condus cu permisul suspendat – surse

George Simion s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii rutieri l-au depistat joi noapte în Piața Victoriei, unde pregătea un protest al Alianţei pentru Unirea Românilor, conducând un autoturism având permisul de conducere suspendat, au precizat pentru HotNews.ro surse judiciare.

George SimionFoto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

​​George Simion a fost ridicat de mascați, la 3 dimineața, din Piața Victoriei, după un scandal de aproape o oră cu polițiștii care îi ceruseră să-l însoțească la sediul Brigăzii Rutiere pe motiv că a condus cu permisul suspendat.

Liderul AUR a transmis LIVE toate scenele.

George Simion era în Piața Victoriei în care se afla un autocar cu oamenii de partid care veniseră la București pentru mitingul de duminică. Jandarmii au apărut pe motiv că este gălăgie.

Poliția Capitalei a dat mai multe amenzi și au deschis dosar penal

Potrivit Poliției Capitalei, în cursul nopții de joi spre vineri, în Piața Victoriei, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a condus un autoturism având permisul de conducere suspendat.

Acesta a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Un bărbat a fost amendat cu 1.450 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile după ce joi noapte a condus și parcat un autocar într-o zonă interzisă din Piața Victoriei și a refuzat să îl mute, a mai transmis Poliția Capitalei.

De asemenea, parchetul cercetează și o posibilă faptă de ultraj, după ce unul dintre polițiști a fost agresat în timpul intervenției.

Polițiștii au ridicat autocarul cu ajutorul unei platforme.

În timpul nopții, mai multe persoane au tulburat liniștea publică în Piața Victoriei și au fost date trei amenzi în valoare de 14.200 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *