Germania critică sugestia lui Trump de a vota de două ori – International

Şeful diplomaţiei germane l-a acuzat duminică pe preşedintele american Donald Trump că încearcă „fără niciun scrupul” să semene îndoiala cu privire la alegerile din 3 noiembrie din SUA cu sugestia pe care le-a făcut-o susţinătorilor săi de a vota de două ori, relatează Agerpres citând AFP.

„Datorăm foarte multe lucruri Statelor Unite şi rămân partenerii noştri cei mai apropiaţi, dar da, este îngrijorător să vezi un preşedinte american care crede că are nevoie de aşa ceva. Sunt încrezător în raţiunea şi bunul simţ ale americanilor de a zădărnici această tentativă fără niciun scrupul de a semăna îndoiala cu privire la credibilitatea alegerilor pentru ca apoi, probabil, să nu accepte o eventuală înfrângere”, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, pentru ediţia de duminică a cotidianului Bild, cel mai citit din Germania.

Trump a sugerat miercuri că alegătorii din statul Carolina de Nord ar trebui să voteze de două ori în alegerile din noiembrie, o dată în persoană şi o dată prin corespondenţă, pentru a se asigura că votul lor a fost luat în calcul. „Şi dacă sistemul este atât de bun precum susţin ei, este evident că ei nu vor putea vota în persoană”, a subliniat Trump.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *