Guvernul a promis că de la 1 iunie majorează valoarea tichetelor de masă, dar nu s-a întâmplat / Ministrul Muncii: “De abia este prima zi din iunie”

Guvernul a promis că de la 1 iunie va majora valoarea unui tichet de masă de la 20,17 lei la 30 de lei, lucru care nu s-a întâmplat însă. “De abia este prima zi din iunie”, spune ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmând că măsura va fi valabilă din luna iulie.

Marius BudăiFoto: Guvern

La jumătatea lunii aprilie, când anunța că va exista un program social și economic pentru a compensa scumpirile din ultima perioadă, premierul Nicolae Ciucă preciza că printre măsuri va fi și majorarea tichetelor de masă de la 1 iunie.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat miercuri, la Antena 3, de ce nu au mai fost însă majorate de astăzi tichetele de masă.

  • “Guvernul nu a uitat să implementeze măsura, Guvernul este în implementarea măsurii. Suntem în dinamica activităților după programe succesive din ceea ce am spus că vom face și în primul pachet social și al doilea pachet social, Sprijin pentru România, și al treilea pachet cu 700 lei pentru pensionari.
  • Săptămâna viitoare va intra în vigoare măsura și va fi valabilă începând cu luna iulie”, a declarat ministrul Muncii, la Antena 3.

La remarca moderatorului, Budăi a spus că “de abia este prima zi din iunie” și că “săptămâna viitoare va intra în vigoarea măsura”.

“Suntem un guvern aplecat către necesitățile cetățenilor atât din punct de vedere al întreprinzătorilor, cât și al celorlalte categorii vulnerabile și al lucrătorilor. Suntem într-o dinamică în care suntem practic la al treilea pachet de măsuri și s-a anunțat foarte clar că suntem în construcția unui alt pachet de măsuri pentru mediul privat și pentru categoriile private și pentru toți cetățenii în primul rând”, a mai spus Budăi.

În prezent, valoarea unui tichet de masă este de 20,17 lei, iar valoarea totală a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 22 de zile lucrătoare) unui angajat este de 443,74 de lei. După ce va fi majorată la 30 de lei, valoarea lunară ar urma să fie de 660 de lei / per angajat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *