Handbal masculin: Rusia ”va putea participa” la Mondialul de luna viitoare, cu respectarea unor condiţii – TeamBall

Naţionala Rusiei “va putea participa” la Campionatul Mondial de handbal masculin din luna ianuarie, din Egipt, cu respectarea unor “condiţii specifice în curs de elaborare”, a indicat pentru AFP Federaţia internaţională de handbal.

Mondialul 2021, organizat în Egipt între 13 şi 31 ianuarie, este prima competiţie internaţională de anvergură ce se desfăşoară după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis joi să excludă Rusia pentru doi ani de la marile evenimente internaţionale pentru încălcarea regulilor antidoping, scrie Agerpres.

Contactat de AFP, TAS a indicat că echipa Rusiei poate participa la Mondial “sub drapel neutru”.

Sancţiunile împotriva Rusiei, ce vor fi în vigoare până pe 16 decembrie 2022, includ deci JO de la Tokyo din vara anului viitor şi JO de iarnă 2022 de la Beijing, însă nu şi pe cele de la Paris în 2024. Ele vor viza mai ales simbolurile statului rus, neafectându-i pe sportivi.

Sportivii ruşi vor putea concura sub drapel neutru dacă nu au fost niciodată condamnaţi pentru dopaj sau dacă şi-au ispăşit pedeapsa, a decis joi TAS.

De o amploare fără precedent în istoria sportului, acest litigiu datează din 2010, implicând serviciile secrete şi ministerul Sportului din Rusia, şi a alimentat tensiunile dintre Moscova şi organizaţiile sportive, percepute ca instrumente ale dominaţiei Occidentului.

Mult timp una din forţele handbalului masculin (patru titluri olimpice, luând în calcul şi perioada sovietică), naţionala Rusiei a regresat, aşa cum arată ratarea calificării la JO 2012 şi 2016 şi recentul loc 14 la ultimul Mondial în 2019.

Legat de celelalte competiţii sportive de importanţă internaţională, TAS a estimat că Mondialul de volei masculin, programat în 2022 în Rusia, intră “sub incidenţa deciziei” ce interzice ţării organizarea acestui tip de eveniment.

“Ar trebui mutat în altă ţară sau federaţia internaţională va trebui să ceară o dispensă de la AMA/WADA (Agenţia Mondială Antidoping – n. r.) cu condiţia să poată fi dovedit concret că nu este posibilă relocarea acestui campionat în altă parte”.

În schimb, urmează să fie aduse precizări pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Soci sau turneul final al Cupei Mondiale 2022 de fotbal din Qatar, care se va încheia pe 18 decembrie, la două zile după ce expiră sancţiunile împotriva Rusiei.

Citește și: Decizie TAS: Rusia nu va putea participa la JO de la Tokyo și la CM de fotbal din 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *