Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de vineri, publicată în Monitorul Oficial – Coronavirus

Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe territoriul României, începând cu data de 17 iulie 2020, pentru o perioadă de 30 zile, a fost publicată joi în Monitorul Oficial, informează Agerpres.

Actul normativ stabileşte şi măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Decizia privind prelungirea stării de alertă a fost adoptată miercuri în cadrul unei şedinţe extraordinare de Guvern.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri
, la finalul reuniunii extraordinare că Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, având în vedere creşterea numărului de cazuri de Covid-19 şi deceselor înregistrate la persoane infectate cu SARS-CoV-2.

„Am adoptat în şedinţa de Guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate”, a precizat Turcan.

În context, ea a menţionat elementele care au determinat prelungirea stării de alertă.

„În momentul de faţă avem 7.856 de cazuri active, iar în 14 zile, intervalul în care se face această evaluare de către specialişti în privinţa direcţiei în care mergem cu măsurile de relaxare, ne arată că există o răspândire comunitară a virusului, că avem o creştere a numărului de cazuri, că acest virus are un caracter intracomunitar. Avem, evident, şi câteva focare foarte severe, cum ar fi Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, şi avem şi o evoluţie în creştere a numărului de cazuri la Terapie Intensivă. Toate aceste elemente ne fac, în momentul de faţă, să prelungim starea de alertă”, a afirmat Turcan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *